Acasă » Uncategorized » CES a avizat favorabil azi ordonanța de stingere a datoriilor la fisc a companiilor energetice de stat, în special CE Hunedoara

CES a avizat favorabil azi ordonanța de stingere a datoriilor la fisc a companiilor energetice de stat, în special CE Hunedoara

5 iulie 2019
Uncategorized
energynomics

Bogdan Tudorache

Consiliul Economic și Social (CES) a avizat favorabil vineri ordonanța care trece unele active ale companiilor energetice de stat, în special CE Hunedoara, în subordinea Ministerul Energiei, pentru a stinge datoriile la fisc.

”S-a întârziat aprobarea de către CES întrucât nu existau toate avizele necesare. Apoi, au existat discuții cu Comisia Europeană timp de luni de zile, iar aceasta a avizat favorabil ordonanța, în forma ei actuală. Ordonanța trebuia aprobată ieri pentru că urmează vacanța parlamentară și nu se mai putea întârzia încă două luni”, a declarat pentru energynomics.ro Silvia Vlăsceanu, vicepreședinte CES.

În speță, ordonanța a fost emisă în special pentru CE Hunedoara, însă ”s-ar putea aplica și în cazul Electrocentrale”, ne-a declarat Vlăsceanu.

Guvernul a aprobat în ședința de joi ordonanța prin care, practic, șterge datoriile companiilor de stat cu probleme financiare, precum CE Hunedoara, au declarat oficiali ai guvernului pentru energynomics.ro. Ordonanța, aflată de ceva vreme pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social, prevede trecerea în proprietatea Ministerului Energiei a unor active, în contul datoriilor către buget.

Contactați de energynomics.ro, oficiali ai CES au declarat că instituția nu a apucat să-și dea avizul pentru ordonanță. ”Abia mâine (vineri – n.r.) are loc plenul CES pentru aprobarea Ordonanței”, ne-a declarat un oficial CES. Dealtfel, ordonanța în cauză nu s-a aflat în mod oficial pe ordinea de zi publicată joi pe site-ul Executivului.

Ordonanța prevede stingerea creanțelor fiscale administrate de Ministerul Finanțelor prin intermediul ANAF, prin trecerea companiilor în speță în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei. Una din companii este Complexul Energetic Hunedoara, care la sfârșitul anului trecut avea datorii la bugetul de stat de circa 268 milioane de lei, iar pe listă se numără și Electrocentrale București.

”La Electrocentrale nu se poate aplica, practic, ordonanța a vizat în principal Hunedoara, sau alte companii de stat cu datorii mari la buget. Electrocentrale are doar circa 50% din pasive către stat. În plus, nu văd cum ar putea fi aplicată în cazul Electrocentrale”, a declarat pentru energynomics.ro un oficial apropiat situației ELCEN-RADET.

Guvernul a mai șters în trecut creanțele CE Hunedoara, fapt ce a atras o investigație a Comisiei Europene prin care s-a decis că CEH a primit ajutor de stat ilegal și că trebuie să rambursele la buget circa 60 de milioane de euro.

Cert este că nu este foarte clar cum se va aplica ordonanța, întrucât ea presupune concesionarea unor active într-o formă ce va fi stabilită ulterior. „Prin această ordonanţă de urgenţă se creează cadrul general care va permite Ministerului de Finanţe, prin ANAF, să extragă din sistemul energetic toate activele eficiente, cele care efectiv produc energie fără a genera pierderi, a le da pe urmă în concesiune printr-o procedură care va fi stabilită ulterior, în aşa fel încât la sfârşitul întregului proces să avem nişte companii şi nişte active energetice care, efectiv, vor fi importante pentru sistemul energetic naţional, atât din punct de vedere tehnic, respectiv susţinerea sistemului energetic naţional permanent, indiferent de anotimp, dar şi prin modul în care nu vor mai crea pierderi întregii economii şi, mai mult decât atât, necreând pierderi vor permite retehnologizarea şi modernizarea lor şi aici mă refere inclusiv la partea de ecologizare a întregului sistem”, a declarat consilierul primului ministru, Florin Ciocănelea, în cadrul unei conferințe de presă a guvernului.

Un comentariu la „CES a avizat favorabil azi ordonanța de stingere a datoriilor la fisc a companiilor energetice de stat, în special CE Hunedoara”

  1. Persoanele care mai cunosc energia nu comentează pentru ca :este eficienta si benefică ordonanță,pun flori in propria grădină sau nu ii intereseaza.Atunci când a fost promovată HG 365/2000 sa justificat de băieții deștepți ca vom elimina activele neperformante si vom REFACE una sau două societăți de producție cu activele rentabile si eficiente.Dupa cca 20 de ani e bine ca sa preluat sloganul, vor vedea dupa 20 de ani dacă apar si activele eficiente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *