Acasă » Electricitate » Cele mai mari companii din lume au anunțat un total de 1.730 MW de capacitate verde în T1

Cele mai mari companii din lume au anunțat un total de 1.730 MW de capacitate verde în T1

18 aprilie 2018
Electricitate
energynomics

Marile companii au anunțat proiecte regenerabile de cel puțin 1.731 MW în primul trimestru (T1) al acestui an – semn de continuare a cererii puternice a companiilor pentru energie curată. Cantitatea de energie verde pe care companiile au contractat-o în primele trei luni ale anului 2018 a reprezentat mai mult de jumătate din volumul pentru tot anul trecut, potrivit cifrelor oferite de GreenBiz Research și Centrul pentru afaceri regenerabile din cadrul Institutului Rocky Mountain.

În afară de marele imbold oferit industriei încă din primul trimestru, a apărut o nouă tendință, o gamă de acorduri creative, unice, a declarat Bryn Baker, director adjunct al energiei regenerabile la World Wildlife Fund. “Companiile încearcă să lege angajamentul din domeniul surselor regenerabile de energie cu oferte care au un impact real”, a spus ea.

Într-unul din exemple, Nestle SUA a semnat un acord pe 15 ani pentru a cumpăra 50 megawați de energie de la o fermă eoliană din Indiana, care va servi instalațiile Nestle din Pennsylvania. Deși uzinele Nestle se află într-un stat diferit de cel al parcului eolian, ele utilizează aceeași rețea regională și piața de energie electrică, interconectarea PJM. Cele 50 de megawați vor proveni dintr-o extindere a unei ferme eoliene existente, potrivit companiei.

Facebook a semnat un acord în martie pentru a cumpăra toată energia generată de o fermă eoliană de 320 megawați din Nebraska, până în 2029, pentru a alimenta un nou centru de date din Papillion, Nebraska, aflat la aproximativ 120 de mile de parcul eolian.

Microsoft a anunțat în martie că a semnat un acord pentru a cumpăra 315 megawați de energie de la o fermă solară situată în statul Virginia, în curs de construcție, de către sPower. Este cea mai mare achiziție corporativă de energie solară în Statele Unite. Ferma solară, care va avea o capacitate de 500 de megawați, va dubla cantitatea de energie solară a statului Virginia, potrivit companiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *