Acasă » Petrol și Gaze » CE și Transgaz anunță că proiectul BRUA nu va fi afectat de blocajul introdus de Ungaria

CE și Transgaz anunță că proiectul BRUA nu va fi afectat de blocajul introdus de Ungaria

25 iulie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

În urma deciziei Ungariei de a nu mai participa la construcția conductei de gaze BRUA, operatorul național român Transgaz a anunțat că proiectul rămâne în picioare. La rândul său, Comisia Europeană a afirmat că își menține angajamentul privind susținerea gazoductului BRUA, considerând că propunerea Ungariei nu afectează obiectivul general al creării unor rute alternative. Comisia i-a îndemnat pe operatorii sistemelor de transport din Ungaria, România și Austria precum și Autoritățile naționale de reglementare să discute rapid noi propuneri și să adopte orice modificări în conceptul de infrastructură pentru a evita orice întârzieri și a asigura că noul concept revizuit este în linie cu necesitățile pieței.

Astfel, Transgaz a anunţat luni că, ”având în vedere importanţa proiectului BRUA la nivel naţional, regional şi european”, compania va acţiona astfel încât să nu fie afectat în niciun fel termenul de începere a operării comerciale a acestei surse de gaze, iar din perspectiva companiei, obiectivele şi proiectele asumate privind dezvoltarea pe teritoriul României a infrastructurii BRUA rămân neafectate. Precizările companiei de stat vin după ce transportatorul maghiar de gaze FGSZ a anunţat vineri că gazoductul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), coridor care va interconecta statele din regiune de vestul Europei, se va opri în Ungaria şi nu va mai ajunge până în Austria, aşa cum prevede proiectul, susţinut şi finanţat de UE. Anunţul a luat prin surprindere părţile implicate şi piaţa europeană a energiei, cu atât mai mult cu cât Austria a coordonat proiectul, potrivit publicaţiei icis.com.

Operatorul maghiar de transport FGSZ a anunţat astfel că nu mai este în măsură să organizeze un sezon deschis pe secţiunea de conducte româno-ungaro-austriacă.

”Transgaz aduce la cunoştinţa celor interesaţi următoarele precizări referitoare la informaţiile apărute în media cu privire la anunţul dat de FGSZ – operatorul naţional de transport gaze naturale din Ungaria, cu privire la proiectul de transport al gazelor naturale BRUA – faza II. La data de 18 iulie 2017, Transgaz a primit o scrisoare din partea operatorului sistemului naţional de transport gaze naturale al Ungariei – compania FGSZ – referitoare la procesul de sezon deschis angajant planificat să se desfăşoare pentru alocarea capacităţilor aferente coridorului de transport gaze naturale România – Ungaria – Austria”, arată un comunicat transmis luni de Transgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform News.ro.

Prin această scrisoare, oficialii Transgaz au fost informaţi asupra faptului că FGSZ nu poate derula procedura planificată din cauza lipsei aprobării necesare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei, motivată de probleme de eficienţă economică.

”Partea ungară a propus în schimb, derularea procesului de sezon deschis angajant doar pentru punctul de interconectare RO-HU, urmând ca volumul de gaze de 4,4 miliarde metri cubi/an, care ar proveni dinspre România să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia”, precizează Transgaz.

În paralel, FGSZ ar urma să continue discuţiiile cu operatorul de transport gaze din Austria (Gas Connect) pentru a identifica în continuare posibilităţi de transport fizic dinspre Ungaria înspre Austria.

”În contextul situaţiei descrise şi analizând această propunere, Transgaz informează acţionarii şi potenţialii investitori regionali că, din perspectiva companiei, obiectivele şi prooiectele asumate privind dezvoltarea pe teritoriul României a infrastructurii BRUA rămân neafectate”, adaugă oficialii Transgaz.

Proiectul va asigura, pe direcţia Bulgaria, o capacitate de transport in ambele sensuri de curgere de 1,5 miliarde mc/an şi, iar pe direcţia Ungaria – o capacitate de transport de 1,75 miliarde mc/an în faza I şi 4,4 miliarde mc/an în faza II.

”În prezent, Transgaz se află în plin proces de implementare a fazei I a proiectului, beneficiind şi de suportul financiar din partea Uniunii Europene. Transgaz va acţiona pentru realizarea acestui proiect în condiţii de eficienţă economică şi într-un timp cât mai scurt, în conformitate cu obiectivele stabilite la nivelul Uniunii Europene. Aceasta este o confirmare clară a faptului că Transgaz îşi respectă riguros angajamentele europene, programele de dezvoltare a infrastructurii, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea capacităţii de export”, se mai arată în comunicat.

Potrivit publicaţiei icis.com, FGSZ a menţionat că singura parte „viabilă din punct de vedere economic” a conductei Bulgaria-Ungaria-România-Austria (BRUA) ar fi interconectorul existent între România şi Ungaria, care ar putea fi extins de la capacitatea actuală de 4,4 miliarde de metri cubi la 5,26 miliarde de metri cubi pe an.

Totodată, operatorul maghiar a declarat că a contactat transportatorul român de gaze Transgaz în vederea desfăşurării unei proceduri de sezon deschis în acest sens, care ar avea un draft aproape identic doar pentru proiectul România-Ungaria.

Comisia Europeană: Ne menținem angajamentul față de BRUA

Deși crede în BRUA, CE spune că operatorii de transport din România, Ungaria și Austria trebuie să modifice rapid conceptul de infrastructură, se arată într-un răspuns al Comisiei Europene.

„Ne menținem angajamentul față de proiectul gazoductului BRUA care face legătura între România, Bulgaria, Ungaria și Austria. Odată finalizat, acest gazoduct ar trebui să permită o diversificare a surselor în statele membre conectate, unul dintre principalele obiective politice ale Uniunii Energetice”, spun reprezentanții Comisiei.

Potrivit acestora, proiectul BRUA este în interesul regiunii Europei Centrale și de Sud-Est precum și al Uniunii Europene ca întreg, astfel încât perspectiva unor noi surse interne de gaze naturale, precum cele din apele teritoriale ale României, să echilibreze creșterea necesarului de importuri al UE, conform Agerpres.

„UE a investit 179 milioane euro, via facilitatea Conectarea Europei, în acest proiect care va lega România, Bulgaria și Ungaria. Eforturi importante sunt necesare în special din partea operatorului care gestionează sistemul de transport din România dar și din partea omologului din Ungaria pentru a finaliza la timp acest proiect. Propunerea operatorului sistemului de transport din Ungaria nu modifică obiectivul general de creare și de oferire a unor rute de transport care iau gaz din Marea Neagră și din alte surse, de exemplu GNL, din Coridorul sudic și îl transportă pe piețele regionale”, se mai arată în răspunsul Executivului european.

Comisia încurajează operatorii sistemelor de transport din Ungaria, România și Austria precum și Autoritățile naționale de reglementare să discute rapid noi propuneri și să adopte orice modificări în conceptul de infrastructură și pe cale de consecință în procedurile open season în colaborare cu transportatorii interesați pentru a evita orice întârzieri și a asigura că noul concept revizuit este în linie cu necesitățile pieței.

Comisia este gata să asiste operatorii sistemelor de transport și Autoritățile naționale de reglementare în aceste discuții, au mai arătat oficialii de la Bruxelles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *