Acasă » Electricitate » CE: România a avut cea mai mare creștere a prețului en-gros al electricității din UE, de 54%, în T1

CE: România a avut cea mai mare creștere a prețului en-gros al electricității din UE, de 54%, în T1

5 iulie 2019
Electricitate
Energynomics

Bogdan Tudorache

România a înregistrat cea mai mare creștere a prețului electricității în primul trimestru al acestui an (T1), de 54%, pe piața en-gros, conform unui raport al Comisiei Europene.

”În ceea ce privește evoluțiile de pe piețele individuale, cele mai mari variații de preț pe an au avut loc în România (+ 54%), Bulgaria (+ 40%), Ungaria și Grecia (ambele + 37%) (1%), Franța (+ 7%), Belgia și Țările de Jos (ambele + 8%)”, arată raportul DG Energy.

Cu toate acestea, tendința prețurilor pentru energie în bandă și vârf pentru Europa Centrală și de Est este de scădere. În perioada analizată (ianuarie-martie 2019), prețurile s-au diminuat de la 65 de euro/ MWh în ianuarie, la 38 de euro în martie, în linie cu evoluția prețurilor piețelor dezvoltate ale Uniunii.

Totuși, comparativ cu ultimul trimestru al anului, prețul mediu în bandă în trimestrul de referință a crescut cu 30% până la 50 de euro/ MWh.

Regiunea ECE a rămas un importator net de energie electrică în trimestrul de referință, însă într-o măsură mult mai mică decât în primul trimestru 2018, cu intrări nete ajungând la 2,2 TWh în T1 2019, comparativ cu 4,6 TWh în T1 2018, temperaturile mai mari din această iarnă diminuând cererea.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *