România, la Curtea de Justiție a UE în problema combustibililor alternativi
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită Malta şi România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei…
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită Malta şi România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei…
Fondul suveran al Norvegiei, de 1.000 de miliarde de dolari SUA, și-a redus participațiile în cadrul companiilor mari emitente de…
Petrotel LUKOIL anunță noi investiții în rafinăria de la Ploiești, peste 30 de milioane de dolari până în 2020, pentru…
Ministrul Apelor şi Pădurilor Doina Pană și-a înaintat demisia ieri, 3 ianuarie, “pe motiv de sănătate”, menţionează un anunţ al Ministerului Apelor…
China este în curs de a reformula o mare strategie – Inițiativa Belt & Road (BRi) – în relația cu…
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 350 de milioane de dolari celei mai mari…
Parlamentarii Uniunii Europene au ajuns marți (19 decembrie) la un acord provizoriu cu privire la unele părți-cheie ale unui proiect…
Banca Mondială a anunțat că va înceta să finanțeze proiectele de petrol și gaze, începând cu anul 2019. Annie Pickering,…
Fermele eoliene offshore produc electricitate mai des decât se credea anterior, a arătat un studiu realizat de Institutul de cercetare…
Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu a declarat, joi, că România va aproba Planul Național de Gestionare a Deșeurilor prin Hotărâre de…
Recent, Google a anunțat că a cumpărat 3 gigawați de energie regenerabilă – egală cu ceea ce folosesc anual toate…
Alro S.A. a anunțat finalizarea a noi investiții în valoare de 3,4 milioane de dolari în domeniile creșterii eficienței energetice,…
BERD și BCR au aprobat un credit de tip club loan în valoare de 38,7 milioane de dolari companiei Green…
Polonia nu poate continua să se bazeze pe cărbune, deoarece este poluant, ineficient și necesită din ce în ce mai…
Guvernul Germaniei va acorda anul viitor un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) orașelor țării pentru a reduce poluarea…
Jucătorii globali trebuie să intensifice implementarea tehnologiei de captare și stocare a carbonului (CCS) pentru a îndeplini obiectivele privind emisiile…
Comisia Europeană a propus, miercuri, reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele și autoutilitarele noi până în 2030,…
Închiderea producției de cărbune pentru a ajuta la realizarea unor reduceri de emisii „ambițioase” a produs efecte minore din punct…
Una dintre cele mai mari companii petroliere din lume investește peste 1 miliard de dolari SUA pe an în forme…
Pe data de 2 noiembrie 2017, premierul Mihai Tudose și președintele PSD Liviu Dragnea au vizitat termocentrala Mintia, din Hunedoara,…
Pentru a combate impactul din ce în ce mai grav al schimbărilor climatice și poluării aerului, asociații și organisme neguvernamentale…
EFdeN anunță lansarea EFdeN Signature, un nou prototip de casă solară, eficientă energetic, proiect cu care echipa multidisciplinară de studenți…
În timp ce scandalul Dieselgate continuă, Uniunea Europeană ar putea fi pe cale să renunțe la noile limite de emisii…