Pe 24 decembrie, la ora 15:51, vântul a făcut ceea ce piața și rețeaua nu pot face mereu: a ținut România pe plus. Energia eoliană acoperea circa 2.400 MW, adică aproximativ 30% din producția totală (aproape 8.000 MW), iar pentru mai multe ore a fost cea mai mare sursă individuală din mixul național. Totodată, România exporta energie electrică – un episod mai degrabă rar.
Analiza datelor Transelectrica pe întreg anul 2025 arată că România a fost importator net în aproximativ 72% din timp. În setul de date analizat (1 ianuarie – 24 decembrie 2025), aproximativ trei sferturi dintre momente indică un consum mai mare decât producția internă, diferență acoperită prin schimburile transfrontaliere. În medie, am avut nevoie de circa 444 MW pentru completare din exterior. Dincolo de faptul că importăm des, merită să observăm că importăm într-un mod care urmează tipare foarte clare. Episoadele semnificative de import nu sunt împrăștiate uniform în calendar, ci se adună aproape exclusiv în orele de seară, atunci când consumul crește rapid, iar producția solară dispare aproape complet.
Acesta este și punctul în care energia eoliană devine decisivă. În 2025, 47 din cele mai mari 50 de episoade de import net s-au produs între 17:00 și 20:00. Practic, vârful de seară este momentul în care România devine vulnerabilă din această perspectivă. Nu este o surpriză: este fereastra clasică de vârf de consum, mai ales iarna, când gospodăriile și o parte din industrie ridică cererea, iar fotovoltaicul nu mai ajută. Ce este mai puțin vizibil în discuția publică este ce anume lipsește cel mai des în aceste momente. Tiparul e simplu și se repetă frecvent: în orele cu importuri maxime, consumul se află aproape de vârfurile anului, în timp ce producția eoliană este, de regulă, la niveluri foarte joase față de media anului.
Este ușor să presupui că importurile mari apar atunci când „nu producem suficient”, dar datele mai spun ceva în plus. În momentele de deficit maxim, centralele dispecerizabile sunt, de obicei, deja solicitate. Producția pe gaze este ridicată, cărbunele funcționează la niveluri mari, nuclearul este stabil, iar hidrocentralele sunt folosite pentru echilibrare. Cu toate acestea, diferența rămâne suficient de mare pentru a cere importuri consistente câteodată aproape de 3.000 MW. Sunt acele momente când consumul urcă spre maximele anului, de aproape 9.000 MW, iar vântul este slab. Nu este vorba, așadar, despre o incapacitate generală de a produce energie, ci despre o combinație critică: consum foarte mare, solar inexistent și vânt slab, într-un sistem în care resursele flexibile sunt deja solicitate intens. În asemenea ore, eolianul este factorul lipsă care poate reduce nevoia de import.
Atrag atenția că aceste observații sunt construite strict pe baza datelor publice Transelectrica privind consumul și producția pe surse și nu includ considerente de piață – precum prețuri, contracte, strategii comerciale, capacități rezervate sau constrângeri de rețea. În practică, importurile pot apărea și pentru că energia din piața regională este mai ieftină, iar schimburile transfrontaliere sunt un instrument normal într-un sistem european integrat. De altfel, peste noapte România a coborât la sub 5.000 MW consum și a exportat, timp de mai multe ore, peste 2.000 MW, în condițiile în care eolianul singur a produs constant circa 2.500 de MW. Importul nu este, prin definiție, un semn de slăbiciune, iar exportul nu este, întotdeauna, un semnal de forță pentru o economie. În multe ore, schimburile peste granițe sunt rezultatul diferențelor dintre prețuri și echilibrează deficitele dintr-o țară cu excedentele din altele. Totuși, datele arată că, în orele critice de seară, atunci când consumul urcă și vântul slăbește, România ajunge să depindă mult mai mult de această plasa de siguranță a interconectărilor.
Pe tot anul, eolianul a avut, în medie, o pondere de aproximativ 11% în producția internă, față de circa 6% pentru fotovoltaic – iar diferența se vede cel mai clar în sezonul rece și în orele de seară. Totodată, energia eoliană apare drept cea mai importantă variabilă în reducerea nevoii de import. Impactul este mai clar decât cel realizat de fotovoltaice, pentru că vântul poate livra volume mari și în sezonul rece, iar producția poate rămâne ridicată și în orele critice de seară, atunci când sistemul are cea mai mare nevoie. Hidrocentralele și centralele pe gaze sunt esențiale pentru reglaj, dar nu pot schimba singure regulile jocului din orele de vârf. Când cererea urcă și lipsesc sursele variabile, aceste centrale sunt chemate să compenseze, dar nu pot produce întotdeauna suficient cât să elimine complet nevoia de importului.
Din această perspectivă, fotografia din 24 decembrie este mai mult decât o imagine bună pentru finalul de an. Ea arată cum o producție eoliană ridicată poate reduce presiunea asupra schimburilor transfrontaliere și poate lăsa sistemului mai mult spațiu de manevră. Într-o epocă în care România este importator net în mod recurent, contribuția eolianului devine nu doar o probă a tranziției verzi, ci și un element relevant de securitate energetică. Cu atât mai mult cu cât, în orele critice, echilibrul SEN depinde de câteva variabile care se pot schimba rapid.
