Acasă » Termo » Bulgaria nu dorește să renunțe la cărbune, folosește biomasa ca truc statistic

Bulgaria nu dorește să renunțe la cărbune, folosește biomasa ca truc statistic

4 aprilie 2019
Cogenerare
Energynomics

Bogdan Tudorache

Guvernul bulgar nu dorește să elimine treptat cărbunele și nu există, în principiu, nicio nouă investiție în regenerabile proiectată până în 2030, conform Planului național privind energia și clima, spune Martin Vladimirov, expert al Fundației pentru Studiul Democrației, Bulgaria.

„Strategia energetică a Bulgariei include păstrarea cu orice preț a producției de energie electrică pe bază de cărbune. Motivul: populismul și interesele private. Există, de asemenea, aproximativ 12.000 de locuri de muncă pe care guvernul nu vrea să le piardă”, spune el.

Singura investiție nouă este construirea unei centrale nucleare care nu are nici un sens din punctul de vedere al pieței electricității, spune el. De asemenea, Bulgaria dorește să dezvolte un hub pentru gaze naturale – ceea ce înseamnă un tranzit tot mai mare al gazului rusesc.

În același timp, guvernul bulgar dorește să reducă toate subvențiile pentru sursele regenerabile de energie și accentuează dependența de biomasă – un truc statistic care susține biomasa ca principală sursă pentru obiectivele regenerabile pentru 2020 și 2030, a adăugat expertul.

„Într-o notă pozitivă, se pune accent pe îmbunătățirea eficienței energetice și pe extinderea capacității de interconexiune, precum și – cel puțin pe hârtie – există o cuplare completă a pieței și o strategie de liberalizare a pieței de energie și gaze”, concluzionează Vladimirov.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *