Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Bulgaria lansează un nou proiect de stocare major, de 300MWh, construit cu tehnologie Tesla

Bulgaria lansează un nou proiect de stocare major, de 300MWh, construit cu tehnologie Tesla

    21 octombrie 2026
    Electricitate
    Bogdan Tudorache

    Asarel-Trade, Power Profit și Tesla investesc într-un nou proiect de stocare în Bulgaria, în regiunea Sliven, de 300 MWh și cu o durată de exploatare de cinci ore, bazat pe tehnologia Tesla Megapack 2XL. Conform informațiilor apărute în presa locală, instalația va avea 80 de unități de baterii Tesla Megapack 2XL, asociate cu 20 de transformatoare care funcționează la 4,4 MVA fiecare.

    Investiția din Tvarditsa este prima dintre cele trei sisteme planificate în parteneriat de Asarel-Trade, Power Profit și Tesla. Capacitatea totală de stocare a celor trei proiecte va depăși 2.300 MWh.

    „Oricine reușește să construiască capacitatea de stocare a energiei fiabilă și durabilă deține cheia viitorului”, a subliniat premierul bulgar Rumen Radev, prezent marți la ceremonia de deschidere a lucrărilor. El a menționat că Bulgaria deține deja o poziție de lider în Europa în ceea ce privește ponderea capacității de stocare a bateriilor în raport cu dimensiunea SEN.

    Ministrul Energiei, Iva Petrova, susține că Bulgaria a implementat sisteme de stocare cu o capacitate totală de peste 6 GW în mai puțin de un an și jumătate. Ea a menționat că dezvoltarea acestor tehnologii a contribuit la securitatea aprovizionării cu energie în regiune în perioadele critice de vară.

    „Vom depune toate eforturile pentru a menține acest avantaj strategic, luând măsurile corespunzătoare”, a declarat Petrova, citată de BTA.

    În discursul său adresat participanților, managerul Asarel-Trade, Rumen Sabev Radev, a descris ceremonia ca fiind începutul unui proces pe termen lung care include pregătirea șantierului, dezvoltarea infrastructurii, implementarea investiției și conectarea instalației la rețeaua electrică a țării. Și-a exprimat încrederea că proiectul va fi finalizat la timp și a subliniat importanța investițiilor pe termen lung în Bulgaria.

    Totodată, fondatorul și CEO-ul Sunotec, Kaloyan Velichkov, a subliniat importanța participării companiei la proiect și a descris inițiativa ca un pas semnificativ în dezvoltarea infrastructurii energetice de înaltă tehnologie în Bulgaria.

     

    Credit foto © ECONOMIC.BG / МЕ (sursa: https://www.economic.bg/bg/a/view/zapochna-stroitelstvoto-na-pyrvata-v-bylgarija-baterija-s-uchastieto-na-tesla)

     

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *