Acasă » Petrol și Gaze » Bulgaria își analizează securitatea energetică împreună cu șeful diplomației americane

Bulgaria își analizează securitatea energetică împreună cu șeful diplomației americane

În timp ce emisarul politic al Departamentul de Stat din SUA, Victoria Nuland, face o vizită la București, șeful diplomației american, John Kerry, s-a îndreptat spre capitala Bulgariei, Sofia, pentru discuții privind securitatea energetică a vecinului României, care își asigură în proporție de 85% consumul de gaz din importurile din Rusia, relatează AFP, preluat de Mediafax.

„Bulgaria este un aliat care are nevoie de o susţinere puternică în acest moment. Economia este slăbită şi ei au probleme semnificative în ce priveşte dependenţa energetică”, a declarat un oficial din cadrul departamentului însărcinat cu politica externă înainte de sosirea Secretarului de Stat american.

În ciuda dependenței de gazul de conductă venit din Rusia prin Ucraina, statul bulgar era și parte a proiectului South Stream.

„Nu este bine pentru un aliat al NATO să depindă în proporţie de 85 la sută de o singură ţară pentru gaz. Iată de ce politica americană încearcă, în mod general, să favorizeze o diversificare (a aprovizionării cu gaze – n.r.) în cadrul NATO şi al Uniunii Europene”, a adăugat sursa din Departamentul de Stat pentru AFP.

În plan politic și economic, Secretarul de Stat, Joh Kerry, ar propune Bulgariei să înceapă o colaborare cu Grecia pentru diversificarea rutelor de aducere a gazului și extinderea cu un reactor nuclear a centralei de la Kozlodui cu ajutorul companiei Westinghouse, acum parte a concernului japonez Toshiba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *