Acasă » Petrol și Gaze » Bulgaria are în vedere redeschiderea cazului antitrust împotriva Gazprom

Bulgaria are în vedere redeschiderea cazului antitrust împotriva Gazprom

5 februarie 2020
Furnizare
energynomics

Potrivit unor surse din Sofia, furnizorul bulgar de stat Bulgargaz se pregătește să ceară Comisiei Europene să reînceapă procedurile antitrust împotriva Gazprom, din cauza neîndeplinirii unuia dintre angajamentele sale, scrie Euractiv.com.

Angajamentul se referă la promisiunea Gazprom de a ajusta prețurile gazelor ruse la prețurile medii ale pieței din UE, ceea ce a permis Comisiei Europene să renunțe anterior la caz.

Pe 24 mai 2018, Comisia Europeană, condusă de vicepreședintele pentru Concurență, Margrethe Vestager, și-a închis ancheta antimonopol împotriva Gazprom. Cazul a durat șapte ani și s-a încheiat fără amendă, dar cu condiții importante – compania rusă urma să reducă prețurile și să-și înceteze eforturile pentru a împiedica concurența să acceseze piața est-europeană.

Ancheta se referea la pretinsul abuz al Gazprom de dominare a piețelor de gaze din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Pe parcursul cazului au fost identificate în mod clar prețurile de piață ale gazelor naturale în Europa. Acestea sunt prețurile hub-urilor continentale, precum și prețurile medii la frontieră din Germania, Franța și Italia.

Prețul gazelor rusești pentru Bulgaria nu a reprezentat o problemă până la sfârșitul anului 2018. Problemele au apărut de la începutul anului 2019, când prețurile pe stoc (hub) au scăzut semnificativ.

Potrivit Bulgargaz, cererea de renegociere a prețurilor a fost trimisă Gazprom la începutul lunii august a anului trecut, iar termenul pentru încheierea unui acord între cele două țări a expirat, fără rezultat, 120 de zile mai târziu (la începutul lunii decembrie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *