Acasă » Interes general » BERD avertizează că țările din Europa de Est vor fi afectate de un Brexit dur

BERD avertizează că țările din Europa de Est vor fi afectate de un Brexit dur

2 aprilie 2019
Interes general
Energynomics

Comerțul în multe economii emergente din Europa va fi afectat dacă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea loc fără un acord de tranziție, se arată într-un raport al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Reuters.

Instituția financiară, care injectează anual miliarde de euro în Europa de Est și în Turcia, a estimat că 6,8% din valoarea adăugată combinată a exporturilor regiunii va fi afectată de orice potențială întrerupere a legăturilor comerciale. Cel mai ridicat procent va fi în Cipru, Turcia și Polonia, pentru care piața britanică reprezintă între 7,9% și 9,1% din totalul volumelor de export, se arată în raport.

Ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord nu va afecta Europa de Est și Turcia doar prin comerțul direct, ci și prin exporturile indirecte, prin lanțul valoric interconectat la nivel european, avertizează BERD. Instituția dă ca exemplu componentele auto exportate din Slovacia în Germania, unde sunt asamblate și exportate ca produs final în Regatul Unit.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *