Acasă » Petrol și Gaze » Benzinăriile: Tranziția spre verde

Benzinăriile: Tranziția spre verde

26 martie 2024
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Gabor Mozga este noul CEO al MOL România. El a fost responsabil, în ultimii ani, de operațiunile MOL Polonia, cea mai mare piață pe care își desfășoară activitatea MOL Group, fiind responsabil pentru integrarea rețelei locale de benzinării Lotos. El spune că stația viitorului nu mai poate fi caracterizată ca benzinărie: „În România, am instalat stații de încărcare pentru vehicule electrice la 41 dintre stațiile noastre, capabile să deservească în același timp 96 de vehicule electrice. Avem de gând să extindem această rețea. Am început să ne dotăm rețeaua de benzinării cu panouri fotovoltaice, iar în următorii ani ne propunem să dezvoltăm în continuare acest proiect. Cu a doua fază a programului, ne propunem să generăm peste 500 MW de energie verde anual,” a declarat Gabor Mozga, pentru Energynomics. ”Intenționăm să investim peste 4 miliarde USD în proiecte ecologice la nivel de Grup.”

 

Ați integrat rețeaua Lotos în cea MOL în ultimii ani. Care au fost principalele provocări și realizări în integrarea Lotos? Care au fost principalii KPI atinși în 2023?

A trecut mai bine de un an de când Grupul MOL a intrat în Polonia, care este cea mai mare piață pe care operăm ca retailer, de până acum. Am achiziționat peste 410 de benzinării și, prin urmare, am devenit un jucător remarcabil în această țară. A fi în centrul echipei care a supravegheat integrarea rețelei Lotos în rețeaua MOL a fost o experiență unică și o nouă provocare, prezentată de amploarea acestei piețe. Scopul nostru principal a fost să integrăm standardele noastre internaționale cu expertiza locală a Lotos, un proces care necesită timp și o calibrare atentă. Evoluția noastră pe piața locală a fost bună, întrucât am atins repere importante, în primul an de activitate pe piața locală. Aș spune că unele dintre cele mai importante realizări se referă la faptul că am depășit pragul de 200 de posturi rebranded și am înscris peste 1.000.0000 de membri în programul nostru de fidelitate – MOL MOVE, cel pe care tocmai l-am lansat și în România.

Obiectivul MOL este să devină opțiunea preferată pentru clienții polonezi, oferind combustibili EVO de calitate superioară, cafea premium, sandwitch-uri și hot-dog proaspăt preparate, toate infuzate cu inovații aliniate așteptărilor clienților. Având în vedere echipa puternică și activele deținute de Grup acolo, cred că MOL Polska deține toate avantajele care vor asigura o dezvoltare durabilă în continuare. Nu în ultimul rând: compania a dobândit o experiență operațională suplimentară, care este în beneficiul fiecărei operațiuni, inclusiv la MOL România.

Amploarea acestui proiect pe cea mai mare piață pentru MOL Group a oferit o oportunitate unică de învățare, permițând o imersiune profundă în înțelegerea cerințelor și nevoilor clienților. Ne-a învățat în mod extensiv cum să adaptăm eficient ofertele pentru a răspunde cerințelor pieței locale. Aceste perspective au fost de neprețuit și plănuiesc să aplic lecțiile învățate și pe piața din România.

 

Cum ați caracteriza piața poloneză a combustibililor, față de Ungaria sau chiar România? Care sunt principalele caracteristici și diferențe?

După cum am spus, Polonia este cea mai mare piață pe care operează MOL Group, a trebuit să ne construim marca practic de la zero. Suntem în proces de a descoperi sinergii și noi modalități de a ne îmbunătăți relațiile pe această piață. Astfel, în Polonia ne-am concentrat în principal pe construirea unei relații de încredere și pe creșterea gradului de conștientizare a mărcii și serviciilor noastre, iar obiectivul nostru principal a fost să integrăm standardele noastre internaționale cu expertiza locală Lotos. Pe de altă parte, în România și în Ungaria avem deja o experiență dovedită în a fi un partener de încredere, angajat să asigure securitatea energetică. În România avem, de asemenea, inițiative puternice tradiționale de responsabilitate comunitară, cum ar fi Green Belt, aflat la cea de-a 18-a ediție – un proiect care se străduiește să promoveze o conexiune mai puternică între comunități și mediu, educând în același timp tinerii despre influența lor asupra naturii.

În ceea ce privește calitatea produselor noastre, nu există nicio diferență. Vindem aceleași produse de înaltă calitate pe fiecare dintre piețele în care activăm, astfel toți consumatorii noștri se așteaptă și se bucură de aceeași înaltă calitate a combustibililor noștri premium MOL EVO. Noii noștri combustibili oferă un triplu efect complex: performanță îmbunătățită, durată de viață prelungită a motorului și emisii mai reduse, datorită unui nivel mai ridicat de aditivi. Prin urmare, în acest sens, cred că toți clienții noștri de pe piețele în care activăm sunt foarte mulțumiți de produsele noastre. Desigur, există unele diferențe în ceea ce privește vânzările, dar acestea sunt direct corelate cu populația.

Ne străduim să cultivăm o înțelegere profundă a nevoilor clienților noștri B2B, motiv pentru care dezvoltăm continuu instrumente care îi pot ajuta să devină mai eficienți. O diferență notabilă între piața din România și cea poloneză, în acest sens, este introducerea combustibilului MOL MASTER, un produs special conceput pentru segmentul de clienți B2B.

Lansat recent pe piața din România, MOL MASTER este conceput pentru a răspunde cerințelor întreprinderilor active în industrii precum agricultura, construcțiile și transporturile. Acest nou produs este punctul culminant al deceniilor de expertiză, timp în care am perfecționat un produs care nu numai că îndeplinește, dar depășește standardele medii de calitate. Contribuie la îmbunătățirea performanței echipamentului, oferind un efect de curățare și reducând forța de frecare.

În același timp, aș dori să subliniez că ambiția noastră este aceeași pentru toate piețele pe care activăm: să construim o prezență de lungă durată și să jucăm un rol important în economia fiecărei piețe, rămânând în același timp fideli obiectivului nostru de a ne dezvolta afacerea într-un mod durabil, având grijă de mediu și de comunitățile pe care le deservim.

 

Vedem companii de petrol și gaze din întreaga lume îndreptându-se către proiecte verzi și electrificare. Ce îmi puteți spune despre investițiile în proiecte verzi făcute până acum în Polonia și despre electrificare? Cum se prezintă lucrurile în cadrul rețealei românești, în comparație cu cea poloneză?

MOL este deja pregătită pentru viitor, deoarece, deși rețelele de stații vor fi necesare, vor fi din ce în ce mai puține benzinării, cel puțin în sens tradițional. În prezent avem aproximativ 250 de stații de încărcare electrice în întreaga rețea a Grupului MOL (cu putere variind de la 50 kW la 150 kW) și dorim să creștem acest număr la 500 până la sfârșitul anului 2025, plănuind să adăugăm și stații de 350 kW. Simultan, in Romania, am instalat stații de încărcare pentru vehicule electrice la 41 dintre benzinării, capabile sa deserveasca 96 de vehicule electrice simultan. Intenționăm să extindem în continuare această rețea.

Cu toate acestea, rețeaua noastră de încărcare VE este doar o mică parte din ceea ce operăm în mod ecologic. Avem o strategie de dezvoltare pe termen lung și în fiecare an facem progrese către obiectivele noastre. În acest sens, aș dori să subliniez și un program pe care l-am început în România la sfârșitul anului 2022, după finalizarea inaugurării celor mai noi stații. Prin această inițiativă am început să dotăm rețeaua noastră de benzinării cu panouri fotovoltaice, iar în următorii ani ne propunem să dezvoltăm în continuare acest proiect. Prin a doua fază a programului, ne propunem să generăm peste 500 MW de energie verde anual, iar în următorii ani dorim să extindem acest proiect în toată rețeaua. Astfel, vom rămâne foarte activi și în acest domeniu, căutând să rămânem în fruntea nevoilor consumatorilor noștri, evoluând în același timp către o amprentă netă zero.

 

În ultima perioadă marile companii își exprimă îngrijorarea cu privire la competitivitatea cu companiile din afara UE atunci când vine vorba de accelerarea tranziției energetice. La ce ne putem aștepta? Putem vedea gazul încă acceptat și după 2030 ca un combustibil de tranziție, sau chiar ca sursă principală pentru hidrogen?

Europa se află într-un punct de turnură, deoarece tranziția energetică se suprapune cu tensiunile politice generate de conflictele armate în curs, așa că orice pași către înlocuirea cu succes a unei surse de energie ar trebui făcuți cu prudență – și nu brusc, ci într-un interval de timp rezonabil. Cu toate acestea, aș dori, de asemenea, să subliniez că un proces de tranziție energetică de succes poate fi realizat numai dacă cadrul de reglementare ne promovează avantajul competitiv. Acest lucru este valabil mai ales pentru o entitate corporativă precum MOL, care, pe lângă faptul că se aliniază la obiectivele ecologice ale UE, joacă un rol vital în asigurarea securității energetice a regiunii. În contextul actual, Grupul MOL este dedicat să devină un jucător cheie în economia circulară a regiunii Europei Centrale și de Est și să accelereze tranziția la energia verde prin investiții strategice.

 

Care este părerea dumneavoastră despre dezvoltarea hidrogenului în Polonia în general și stocarea pe bază de hidrogen în special? Cum vedeți dezvoltarea industriei auto în jurul hidrogenului?

Hidrogenul nu este doar o sursă de energie crucială pe care o folosim în prezent în mijlocul tranziției energetice, dar este și o componentă esențială a noului sistem energetic fără carbon. La MOL Group, am făcut un pas mai aproape de obținerea independenței energetice, am început deja să producem hidrogen verde în Százhalombatta, Ungaria.

Recunoaștem potențialul semnificativ și avem un plan de investiții robust care ne-ar putea poziționa ca jucători cheie într-o economie energetică regională durabilă. În cea mai recentă actualizare a strategiei noastre de transformare ecologică, care a fost publicată cu doar câteva zile în urmă, intenționăm să investim peste 4 miliarde USD în proiecte ecologice.

 

Este MOL interesat să achiziționeze rețeaua Lukoil sau altă rețea românească?

MOL România se află într-o poziție cu multe oportunități în față și suntem dedicați să investim în inițiative de creștere care servesc atât intereselor clienților noștri B2B, cât și B2C. În același timp, explorăm atât oportunități de dezvoltare organică, cât și anorganică și cu siguranță vom face tot posibilul pentru a le promova pe cele care prezintă sinergii.

 

_____________________________________________

Interviul a apărut inițial în numărul din martie 2024 al Energynomics Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *