Acasă » Interes general » BEI a susținut investiții în România în valoare de peste 1 mld. euro în 2022

BEI a susținut investiții în România în valoare de peste 1 mld. euro în 2022

17 martie 2023
Interes general
energynomics

Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat finanțări în valoare de 1.012 milioane EUR pentru noi investiții în România, confirmând angajamentul Grupului BEI de a sprijini economia țării, în 2022.

În 2022, angajamentul Grupului BEI în țară a inclus finanțare pentru sănătate, dezvoltare urbană, regenerare forestieră, învățământ terțiar și investiții în afaceri. BEI a oferit sprijin pentru construirea unui nou spital regional în Craiova și pentru reabilitarea a 26 de spitale și unități medicale mai mici din întreaga țară, finanțare universităților din Cluj-Napoca și Tîrgu Mureș, precum și un nou sprijin direcționat pentru îmbunătățirea siguranței rutiere în toată țara. Atât universitățile, cât și proiectele de siguranță rutieră au beneficiat de sprijinul consultativ oferit de Platforma europeană de consiliere în materie de investiții. Banca a oferit, de asemenea, sprijin IMM-urilor și întreprinderilor de dimensiune intermediară, prin intermediari financiari, pentru cercetare și dezvoltare în tehnologii inovatoare de sisteme de propulsie cu aplicare în vehicule electrice și hibride reîncărcabile.

Pe parcursul anului 2022, FEI și-a sporit și mai mult sprijinul pentru un mediu economic incluziv. Au fost semnate diverse acorduri pe tematica microfinanțare a Fondului InvestEU, cu scopul de a mobiliza peste 1,25 miliarde RON pentru microîntreprinzători din toată țara. FEI a lansat, de asemenea, selecția intermediarilor pentru instrumentul de capitaluri proprii în valoare de 400 milioane EUR finanțat din Planul de redresare și reziliență și lucrează cu Comisia Europeană și Guvernul României pentru constituirea compartimentului pentru state membre al InvestEU, care va sprijini tranziția verde și competitivitatea întreprinderilor românești.

Privind în perspectivă, Grupul BEI se concentrează în special pe sprijinirea proiectelor legate de tranziția energetică, educație, sănătate, transport și creștere favorabilă incluziunii, precum și pe sprijinirea implementării cu succes a Planului de redresare și reziliență al României.

Lilyana Pavlova, vicepreședinte BEI, care a vizitat România joi, a declarat:„Una dintre lecțiile învățate din pandemia de Covid-19 este că societățile noastre au nevoie de sisteme de sănătate puternice și de încredere în orice moment. Am sprijinit România în timpul pandemiei de Covid-19, dar, privind spre viitor, sunt mândră că în 2022 Banca Europeană de Investiții a continuat să ajute România să deblocheze sprijin pe scară largă pentru sănătate. Sprijinul nostru pentru construirea unui nou spital regional în Craiova și reabilitarea a 26 de spitale și unități medicale mai mici vine în continuarea finanțării și consultanței noastre pentru două noi spitale regionale din Iași și Cluj în 2021. Aceste proiecte vor oferi cetățenilor acces la tratament de specialitate și vor îmbunătăți învățământul medical pentru viitoarele generații de medici. Suntem pregătiți să sprijinim transformarea sectorului medical al României, precum și alte investiții prioritare, inclusiv cofinanțarea Planului de redresare și reziliență al României.”

Ministrul de finanțe al României, Adrian Câciu, a spus: „Apreciem activitatea Grupului BEI în România, în special în ceea ce privește implementarea politicii de coeziune prin cofinanțare și asistență tehnică, precum și prin instrumente financiare, în procesul de creștere a absorbției fondurilor europene pentru îndeplinirea obiectivelor Cadrului Financiar Multianual și ale Planului național de redresare și reziliență.

Suntem deschiși să explorăm noi modalități de consolidare a parteneriatului cu BEI, pe baza nevoilor de dezvoltare ale României, cu scopul de a crește sprijinul financiar și consultativ, în special către sectorul privat. Dialogul nostru va continua să identifice diverse oportunități, bazându-se pe experiența vastă a Băncii în proiecte publice care contribuie la creșterea economică și la reducerea disparităților regionale, în conformitate cu obiectivele de politică publică ale BEI.”

Prima cerere de finanțare pentru sprijinirea Planului de redresare și reziliență al României

Se așteaptă ca România să primească aproape 30 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi din Mecanismul UE de redresare și reziliență, fondul european de răspuns la pandemie, finanțat în comun. Grupul BEI este un partener cheie de cofinanțare în implementarea Planului de redresare și reziliență al României, care stabilește prioritățile Guvernului pentru investirea acestor bani. În 2022, BEI a primit prima cerere de finanțare pentru implementarea Mecanismului de redresare și reziliență și a fondurilor structurale și de investiții europene pentru perioada 2021-2027 în România. BEI va lucra cu partenerii români pentru a oferi noi finanțări în valoare de până la 4 miliarde EUR pentru a sprijini, printre altele, investițiile în transport și domeniul sănătății în întreaga țară.

Serviciile de consultanță BEI ajută România să atragă investiții de peste 82 miliarde EUR

În 2022, serviciile de consultanță BEI au sporit sprijinul consultativ personalizat pentru entitățile publice și private, printre altele, în legătură cu siguranța rutieră, domeniul educației, al sănătății, acțiunea climatică, decarbonizarea și tranziția digitală. În 2023, experții noștri consultanți vor continua să sprijine proiecte dintr-o gamă largă de sectoare, inclusiv sănătate, transport, energie, educație, apă, gestionarea deșeurilor, dezvoltare urbană și rurală. Din 2006, numai JASPERS a sprijinit pregătirea unor proiecte de investiții în valoare de aproape 82 miliarde EUR, în transport, apă și economia circulară și în alte sectoare. Între timp, programul de asistență tehnică în implementarea proiectelor a oferit consultanță tehnică pentru construirea celor trei spitale regionale de urgență din Cluj, Craiova, respectiv Iași, și pentru proiecte din sectoarele de apă, energie, deșeuri solide sau transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *