Oana Mogoi, Sector Head Energy, ING Bank, Sucursala București
Într-un context regional și local în care energia și economia își schimbă rapid „regulile jocului”, deciziile de investiții sunt tot mai mult despre reziliență, flexibilitate și acces la capital, nu doar despre prețuri și randamente. Redresarea lentă a UE, volatilitatea geopolitică, presiunea costurilor de finanțare și noile condiționări de reglementare se intersectează cu dinamica internă – de la adaptări legislative la potențiale măsuri fiscale – care pot influența direct apetitul investitorilor și bancabilitatea proiectelor. În acest interviu, discutăm cu Oana Mogoi, Sector Head Energy, ING Bank, Sucursala București, despre ce înseamnă finanțarea proiectelor energetice în 2026, cum se construiesc tranzacțiile „finanțabile” și ce trebuie să aibă în vedere companiile care vor să atragă capital într-un mediu mai complex decât oricând.
Bogdan Tudorache
Piața energetică și economia par să fi intrat într-o nouă etapă de complexitate. Din perspectiva finanțării, ce s-a schimbat cel mai mult?
Aș spune că s-au schimbat trei lucruri esențiale. În primul rând, incertitudinea a devenit structurală: nu mai vorbim doar de episoade de volatilitate, ci de o perioadă în care scenariile alternative trebuie integrate permanent în modelarea financiară. În al doilea rând, costul capitalului și criteriile de bancabilitate au evoluat: investitorii și băncile sunt mult mai atenți la riscurile de piață, de reglementare și de execuție. În al treilea rând, tranziția energetică a accelerat, dar nu uniform: asta creează un mix de oportunități și constrângeri, mai ales pe zona de rețele, flexibilitate și integrarea regenerabilelor.Pentru un proiect, asta se traduce într-o cerință simplă, să demonstreze reziliență într-o plajă largă de scenarii.
Care sunt factorii externi care apasă cel mai mult asupra investițiilor în energie?
Extern, vedem câteva „forțe” care se propagă rapid în modele și în termeni de finanțare. Una este geopolitica, cu efect direct în percepția de risc și în primele cerute de investitori. A doua este dinamica macro: inflație, dobânzi, costuri de echipamente și lanțuri de aprovizionare – toate afectează CAPEX-ul și fezabilitatea. A treia este direcția politicilor europene: ținte, standarde, mecanisme de sprijin sau de conformare, care pot schimba economia proiectelor.
Când acești factori se combină, mesajul pentru finanțare este clar: proiectele trebuie să vină cu structuri contractuale solide, estimări prudente și o strategie credibilă de gestionare a riscurilor.
Pe plan intern, ce anume poate schimba „din mers” atractivitatea investițională? Cum au afectat piața măsurile fiscale?
În plan intern, cel mai important element este predictibilitatea. În energie, investițiile sunt intensive în capital și se amortizează în ani buni; orice schimbare bruscă de regulă are un efect imediat în costul capitalului și în apetitul investitorilor.
Măsurile fiscale – sau chiar discuția despre ele – contează dacă sunt percepute ca impredictibile, retroactive sau dificil de modelat. În practică, asta înseamnă că un proiect poate deveni mai greu finanțabil dacă apar incertitudini privind: fluxurile de numerar nete, stabilitatea cadrului de taxare, tratamentul subvențiilor sau al veniturilor reglementate.
Nu spun că ajustările fiscale nu pot fi necesare, ci că modul de implementare contează enorm: consultare, perioade de tranziție, claritate în aplicare. În absența lor, riscul perceput crește și se reflectă în condiții mai stricte de finanțare.
Într-o perioadă de redresare lentă și presiuni bugetare, cum se pot echilibra nevoile fiscale ale statului cu necesitatea de investiții?
E o întrebare cheie, pentru că energia are nevoie de capital pe termen lung, iar statul are obiective multiple. Din perspectiva investițiilor, echilibrul vine din stabilitate și gradualism. Dacă apar ajustări fiscale, ele ar trebui calibrate astfel încât să nu compromită proiectele în derulare și să păstreze o traiectorie predictibilă pentru proiectele viitoare.
O piață investibilă nu înseamnă taxe mici cu orice preț, ci reguli clare, aplicate consecvent, și un cadru care permite modelarea realistă a fluxurilor de numerar. În plus, mecanismele care reduc riscul (de exemplu, pentru anumite tipuri de proiecte) pot atrage capital privat și pot diminua presiunea asupra bugetului public, tocmai pentru că transferă o parte din efortul investițional către piață.
Care sunt elementele-cheie pentru ca un proiect energetic să fie considerat bancabil?
În esență, un proiect bancabil are: (1) mecanism robust de venit; (2) riscuri alocate corect contractual; (3) execuție credibilă; (4) acces la infrastructură; (5) o structură financiară compatibilă cu volatilitatea.
Ne uităm atent la contractele cheie (supply/feedstock, offtake/PPA, EPC, O&M), la garanții, la timeline, la rezerve de cost, la conectare la rețea și la guvernanță. În plus, în proiectele de tranziție, componenta ESG și conformarea nu sunt „opționale”: ele influențează accesul la capital și condițiile de finanțare.
Unde vedeți astăzi cele mai finanțabile oportunități în România?
Rămân atractive proiectele care aduc energie cu cost marginal mic și care pot demonstra bancabilitate: regenerabile cu contractare adecvată, modernizări de rețea, flexibilitate și stocare. În același timp, crește interesul pentru biocombustibili și pentru proiecte industriale de decarbonare, inclusiv CCUS, acolo unde există o logică economică și un cadru clar de venit sau de sprijin.
Cum se gestionează în tranzacții riscul de șoc extern versus cel intern?
Șocurile externe se reflectă rapid în condițiile financiare – costuri, dobânzi, termene. Șocurile interne, mai ales cele fiscale, afectează încrederea și previzibilitatea. Un proiect bine pregătit integrează scenarii pentru ambele categorii și construiește rezerve și structuri contractuale adecvate.
Dacă ar fi să transmiteți un mesaj cititorilor Energynomics despre următorii 12–24 de luni, care ar fi?
Aș spune că intrăm într-o etapă în care câștigă cei care combină ambiția cu disciplina. Oportunitățile în energie sunt reale, dar capitalul va merge către proiectele care sunt clar structurate, bine contractate și reziliente la șocuri externe și interne.
Iar pentru România, cheia este să transformăm potențialul în proiecte bancabile prin infrastructură, predictibilitate și colaborare între sectorul public și privat. Într-un astfel de cadru, investițiile nu doar că se întâmplă, dar se întâmplă mai repede și la un cost mai bun – ceea ce, în final, se vede în competitivitate și în prețul energiei pentru economie.
Contextul actual pune presiune pe toate componentele lanțului investițional, dar oferă și oportunități semnificative pentru proiectele bine structurate. Accesul la capital nu este o barieră în sine; bariera este lipsa predictibilității sau a clarității comerciale. România are șansa de a accelera investițiile strategice dacă reușește să creeze un climat stabil, transparent și orientat spre rezultate – un climat în care atât investitorii, cât și finanțatorii pot opera cu încredere.
