Acasă » Electricitate » Hidro » Au fost numiți doi membri pentru completarea Directoratului Hidroelectrica

Au fost numiți doi membri pentru completarea Directoratului Hidroelectrica

29 octombrie 2013
Electricitate
energynomics

Alcătuirea Directoratului Hidroelectrica a fost completată cu doi noi membri, Marian Bratu și Florin Marin. Totodată, au fost prelungite cu 60 de zile mandatelor celorlați trei membri ai Directoratului producătorului de energie electrică.

„Am prelungit cu 60 de zile mandatele lui Mihai Teleanu, Aurel Cocoş şi Mihail Stănculescu şi am numit doi noi membri în Directorat, pe Marian Bratu şi l-am readus pe Florin Marin, care a demisionat din Consiliul de Supraveghere acum două luni”, a declarat Președintele Consiliului de Supraveghere (CS) al Hidroelectrica pentru Mediafax.

Florin Marin a demisionat în luna august din CS al Hidroelectica, iar Marian Bratu are o carieră de 20 de ani în Hidroelectrica, cea mai recentă poziție pe care a ocupat-o fiind cea de șef al departamentului de mentenanță. Cei doi îi vor înlocui pe Eugen Brădean și pe Ovidiu Agliceru.

Mandatele lui Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş şi Mihai Teleanu expirau pe 30 octombrie, iar mandatelor lor se vor încheia după ce vor fi numiți noi directori în baza aplicării ordonanței privind managementul privat în companiile de stat.

Săptămâna viitoarea Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica va decide și cine îl va înlocui pe Ioan Mihăila în CS al companiei, demis în urma investigațiilor demarate privind dosarul de mită din cadrul unei propuneri de vânzare a energiei către un trader din Cluj. Surse din apropierea discuțiilor spun că un candidat solid pentru acest post este Gabriel Dumitrașcu, directorul Direcției de Privatizare și Administrare din Departamentul pentru Energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *