Acasă » Electricitate » Asocierea Adrem – Elsaco va realiza distribuția agentului termic în Suceava

Asocierea Adrem – Elsaco va realiza distribuția agentului termic în Suceava

16 septembrie 2015
Electricitate
energynomics

Firma Thermonet a fost desemnată de municipalitatea suceveană, în urma negocierilor, să asigure transportul şi distribuţia agentului termic în municipiu, în locul Termica SA, intrată în faliment, edilul Ion Lungu anunţând că va fi necesară şi creşterea preţului gigacaloriei.

Primarul Ion Lungu a anunţat, miercuri, că la negocierea pentru stabilirea operatorului care să asigure transportul şi distribuţia agentului termic în municipiul Suceava au participat Veolia Bucureşti, Thermonet SRL Suceava, formată din asocierea dintre Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, şi Transagent SA Suceava, ultima fiind o societate înfiinţată de municipalitate, transmite Mediafax.

El a arătat că la negocieri Veolia a propus un preţ de 267,47 lei/gigacalorie, scăzut până la 207,9 lei, dar că firma a fost descalificată întrucât a pus condiţii care exced caietul de sarcini.

Firma Thermonet a propus un preţ iniţial de 191 de lei/gigacalorie, scăzut până la 180 de lei, iar Transagent a propus 147,48 de lei, dar a fost declarată câştigătoare oferta Thermonet întrucât a avut punctaj mai mare la condiţiile tehnice.

Primarul a menţionat că firma va putea începe să opereze cel mai devreme de la 13 octombrie, după ce această negociere va fi aprobată şi de Consiliul Local Suceava, dar că va începe discuţiile cu această firmă pentru pregătirea predării-preluării activităţii şi pentru pregătirea sezonului de iarnă.

Totodată, Ion Lungu a anunţat că va fi necesară o creştere a preţului gigacaloriei furnizate în sistem centralizat populaţiei, de la 185 de lei în prezent, la 234 de lei. El a explicat că municipalitatea asigură în prezent o subvenţie de 132 de lei pentru fiecare gigacalorie şi că doreşte ca subvenţia să rămână la acelaşi nivel.

Majorarea preţului gigacaloriei furnizată populaţiei trebuie să fie avizată de Consiliul local. În 30 iunie, Tribunalul Suceava a decis intrarea în faliment a societăţii de termoficare a Consiliului local Suceava, Termica SA, societate aflată în insolvenţă din 2013. Termica SA mai poate asigura serviciul de transport şi distribuţie timp de 90 de zile de la declararea falimentului.

Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, iar acum asigură transportul şi distribuţia energiei termice, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie a anului 2013, iar de la începutul anului 2015 Curtea de Apel Iaşi şi apoi Curtea de Apel Suceava au decis anularea programului de reorganizare.

Datoriile totale ale Termica SA se ridicau, la data declanşării insolvenţei, la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding, dar acestea s-au dublat.

Populaţia municipiului Suceava beneficiază de agent termic, în sistem centralizat, din luna noiembrie 2013 de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, o investiţie a firmei Bioenergy Suceava, având ca acţionar firma Adrem Invest. În prezent, aproape jumătate din locuinţele din municipiul Suceava, circa 20.000, sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *