Acasă » Legal » Legislatie Primara » Asociația Marilor Consumatori vrea ca reducerea certificatelor verzi să fie aplicată imediat

Asociația Marilor Consumatori vrea ca reducerea certificatelor verzi să fie aplicată imediat

23 octombrie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Membrii Asociației Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) salută decizia Comisiei Europene (CE) de aprobare a schemei de reducere a cotei de certificate verzi pentru consumatorii energo-intensivi şi subliniază necesitatea urgentării implementării acestei decizii începând cu 2014 – în conformitate cu schema adoptată și aprobată anul acesta atât de Guvernul României, cât și de CE – sprijinind, astfel, industria și oferind baza pentru a concura pe piața europeană și internațională, de pe poziții de egalitate cu alte companii similare.

“Salutăm aprobarea primită de la Comisia Europeană și subliniem importanța vitală a Hotărârii de Guvern (HG) care echilibrează supracompensarea schemei de certificate verzi”, a declarat Marian Năstase, Președintele ABIEC.

“Comisia a confirmat decizia Guvernului de a compensa parțial povara financiară semnificativă reprezentată de schema de sprijin pentru energia din surse regenerabile, cu scopul de a asigura viitorul industriei în România”, a adăugat Năstase.

Măsurile pentru reducerea impactului schemei de sprijin pentru industria regenerabilă reprezintă un pas vital în sprijinirea industriei românești, care creează valoare adăugată și care este responsabilă pentru aproximativ 1,5 milioane de locuri de muncă.

“Aprobarea schemei de exceptare pentru România dovedește, încă o dată, nu doar profesionalismul propunerii, dar și necesitatea implementării schemei din 2014 – în condiţiile în care a fost aprobată luna aceasta de CE – importanță recunoscută de către autoritățile din România, precum și de Comisia Europeană. În acest sens, ne exprimăm încrederea că aplicarea Hotărârii de Guvern începând cu 2014 ne va permite să operăm în România și sperăm că acestă decizie, care vine să echilibreze o schemă de sprijin supra-generoasă, nu va fi diluată prin măsuri administrative și birocratice viitoare”, a declarat Năstase.

Hotărârea de Guvern referitoare la scăderea impactului schemei de sprijin pentru industria regenerabilă transpune Ghidul adoptat de Comisia Europeană referitor la proiectele pentru protecția mediului și energie, care primesc sprijin din partea statului, pentru perioada 2014-2020.

Despre schema de exceptare

Ghidul oferă criterii referitor la modalitatea prin care Statele membre, inclusiv România, pot reduce povara costurilor rezultate din urma schemelor de sprijin pentru energia regenerabilă pentru companiile energo-intensive. Comisia Europeană recomandă ca pentru companiile mari consumatoare de energie să se acorde o exceptare de 85% pentru plata certificatelor verzi. CE permite Statelor Membre să limiteze şi mai mult nivelul, până la 4% din valoarea adăugată brută, acest sprijin, pe baza principiului proporţionalităţii. Mai mult, acest nivel poate fi redus până la 0,5%, pentru operaţiuni cu intensitate energetică de cel puţin 20%.

România a decis să diminueze contribuția pentru finanțarea energiei produsă din surse regenerabile pentru anumite companii din sectoarele energo-intensive, active pe piețe internaționale. Beneficiarii vor plăti contribuții mai mici cu 85%, 60% sau 40% pentru energia din surse regenerabile, dacă demonstrează o electro-intensitate mai mare de 20%, între 10% și 20% sau, respectiv, între 5% și 10%.

Schema de sprijin pentru energia regenerabilă reprezintă principalul motiv pentru care costurile cu energia au crescut până la un nivel insuportabil pentru consumatorii industriali din România. Creșterea necontrolată a subvențiilor pentru energia regenerabilă a dus la o mărire generală a taxelor plătite de toți consumatorii (care includ, alături de prețul la energie, costul cu certificatele verzi, taxa de cogenerare și transport), de la 67 de lei per MWh în 2012, la 88 de lei per MWh în 2013, reprezentând o creștere de 30%.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *