Radu G. Magdin, PhD CEO – EU Affairs and Global Operations at Smartlink Communications

 

Energia are o particularitate extraordinară: este o industrie pe care aproape nimeni nu o înțelege în întregime, dar despre care aproape toată lumea are o opinie. Este, simultan, infrastructură critică, industrie, investiție, geopolitică, factură lunară și subiect electoral. Un reactor nuclear este o investiție pe zeci de ani. O factură la electricitate este însă o experiență de treizeci de zile. Între aceste două orizonturi de timp se joacă mare parte din bătălia de comunicare a energiei. România discută enorm despre megawați și mult prea puțin despre cuvintele prin care îi explică. Iar cuvintele contează.

Metoda de a le folosi bine are patru autori. Frank Luntz ne dă tabelul de traducere: fiecare cuvânt birocratic are un echivalent care spune același lucru, dar pe limba oamenilor. George Lakoff ne avertizează că, dacă accepți cadrul adversarului și doar îl negi, de fapt îl întărești. Jonathan Haidt ne arată pe ce registre morale rezonează publicul – grijă, loialitate, echitate, libertate. Iar Drew Westen ne amintește că oamenii decid cu creierul limbic, prin povești, nu prin tabele Excel. Peste toate, un test de trei pași înainte de a rosti orice cuvânt sensibil, pe care îl numesc cadrul RED: spune Realitatea, recunoaște Emoția, arată Direcția.

Un avertisment de la bun început: reframing nu înseamnă minciună. Nu schimbăm faptele, schimbăm rama prin care sunt privite. Cine confundă cele două lucruri pierde exact resursa pe care încearcă să o protejeze – încrederea.

 

POPULARĂ PENTRU UNII, POPULISTĂ PENTRU ALȚII

Energia a redevenit populară. Este populară printre investitori: centre de date, inteligență artificială, electrificare, securitate energetică, nuclear, regenerabile, stocare, gaze, interconectări. A trecut din nou din departamentul tehnic în boardroom. Pentru un CEO global, accesul la energie sigură, suficientă și competitivă poate decide unde amplasează următoarea fabrică sau următorul centru de date – și, implicit, unde apar miile de locuri de muncă din jurul lor.

Pentru cetățean însă, energia începe de cele mai multe ori cu alt cuvânt: factura. Aici apare paradoxul. Populară pentru capital, energia devine populistă în politică. Investitorul vede randament și predictibilitate. Politicianul vede prețul de mâine dimineață. Consumatorul vede suma de plată. Și fiecare vorbește altă limbă. O industrie care comunică exclusiv despre „capacități instalate”, „PPA-uri”, „CfD-uri”, „CAPEX” și „MWh” intră dezarmată într-o conversație în care adversarul spune doar atât: „Plătiți prea mult.” Cine credeți că va fi înțeles primul?

Problema nu este că publicul nu înțelege energia.

Problema este că industria vorbește deseori pentru industrie.

Vara lui 2026 nu ne-a oferit un studiu de caz teoretic, ci unul desfășurat sub ochii noștri. La intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, debitul Dunării a coborât spre 1.300–1.400 de metri cubi pe secundă, față de media multianuală a lunii august de aproximativ 3.900 și chiar sub reperul istoric al anului 1985. Porțile de Fier au ajuns să funcționeze la jumătate din producție. Iar la Cernavodă s-a produs premiera: ambele unități au fost oprite controlat – Unitatea 1 din 28 iulie, Unitatea 2 din jurul datei de 13 august – astfel că centrala care asigură în mod obișnuit circa 20% din electricitatea României, aproape 1.400 MW, a ieșit temporar, integral, din sistem. Nu era un episod izolat: în mai, cele două reactoare fuseseră deja simultan indisponibile trei săptămâni, iar prețul spot aproape se dublase în câteva zile. Tehnic, povestea era despre hidrologie, redundanță și securitate nucleară. Public, aceeași realitate putea deveni instantaneu: „Rămânem fără curent?” Două povești complet diferite despre exact același fapt. Iar criza a arătat cât de repede se bifurcă narativele: în timp ce peste graniță se anunța că fl uviul își revine, la București se vorbea încă despre stare de criză. Același râu, două povești ofi ciale. Când comunicarea nu ține pasul cu realitatea, altcineva scrie titlul în locul tău. Într-o asemenea situație, comunicarea nu mai este anexă la managementul crizei. Comunicarea este parte din infrastructura critică. Dacă există un comandament tehnic, trebuie să existe și un comandament al explicației.

 

NU REPETA CADRUL ADVERSARULUI: UN MIC DICȚIONAR

Aici lecția lui Lakoff devine operațională. Dacă adversarul spune „energia este scumpă”, răspunsul nu trebuie să înceapă cu „energia nu este scumpă” – ai repetat deja cadrul. Dacă acuzația este „faceți profi t pe spatele oamenilor”, comunicarea nu trebuie să înceapă cu „nu facem profi t pe spatele oamenilor”

– elefantul a intrat deja în cameră. Industria trebuie să-și construiască propriul vocabular. Iată un îndreptar, în logica lui Luntz – ce nu spunem, ce spunem, cum reincadram.

La capitolul preț:  scump  nu se neagă, ci se compară cu ceea ce cumperi de fapt – siguranță și continuitate; factura nu este toată industria, ci vârful vizibil al unei lumi de centrale, rețele și interconectări; liberalizarea, devenită sinonimă cu scumpirea după 1 iulie 2025, se traduce în alegere și concurență, dreptul de a schimba furnizorul; profitul nu se apără defensiv, ci prospectiv – este capitalul pentru centrala de mâine; iar plafonarea generalizată se înlocuiește cu protecția consumatorului vulnerabil, sprijinul țintit pe registrul grijii, nu ieftinirea artificială pentru toți.

La capitolul investiție:  cost  este ceva ce pierzi, investiția este ceva ce construiești – aceeași sumă, altă valență; CAPEX înseamnă, în cuvinte umane, banii puși azi pentru energia de peste zece ani; investitorul nu ia din sistem, ci pariază capital pe România înaintea tuturor.

La capitolul siguranță:  independența energetică este o ficțiune într-o Europă interconectată și se înlocuiește cu securitate energetică și putere de negociere; reziliența se traduce imediat – curent și când plouă prea puțin, și când bate prea puțin vântul, și când apare o criză regională; interconectarea nu este dependență de străini, ci plasa de siguranță care a ținut luminile aprinse când Cernavodă a ieșit din sistem; importul, la ora de vârf, nu este eșec, ci flexibilitate.

La capitolul tranziție: tranziția, cuvânt gol pentru milioane de oameni, se sparge în trei beneficii concrete – energie mai sigură, mai curată, mai de-acasă; verde contează mai puțin decât continuitate, așa că energia curată se prezintă mai întâi ca energie sigură; nuclearul se scoate din dezbaterea ideologică și se readuce în cea umană – energia de bază, stabilă, care ține sistemul în picioare zi și noapte.

Și, la capitolul criză: criza se comunică prin RED, nu prin „nu există nicio problemă”; pana este cuvântulpanică, pe care nu îl repetăm, ci îl înlocuim cu adevărul complet – sistem sub presiune, dar cu plan; transparența, în fine, nu este slăbiciune, ci cârma la vedere.

 

DE LA „FACTURĂ” LA „VALOARE”

Peste tot, aceeași disciplină: cuvintele trebuie să transforme infrastructura în beneficii umane. Un GW nu votează. Un MW nu se teme. Un reactor nu citește Facebook. Oamenii, da. Iar mesajul central poate deveni extrem de simplu: energia bună înseamnă trei lucruri – să o ai, să ți-o permiți și să știi că o vei avea și mâine. Avem astfel trei cuvinte mai puternice decât multe prezentări PowerPoint: siguranță, accesibilitate, viitor. Aceasta este diferența dintre a raporta și a explica. Comunicarea instituțională spune „am pus în funcțiune X MW”. Comunicarea publică adevărată spune „investiția aceasta înseamnă energie sigură pentru sute de mii de gospodării și companii”.

 

INDUSTRIA TREBUIE SĂ APRINDĂ LUMINA ÎNAINTEA POLITICIENILOR

Energia va rămâne unul dintre cele mai politizate domenii ale deceniului, tocmai pentru că devine tot mai importantă economic. Inteligența artifi cială, reindustrializarea, electrifi carea, apărarea, centrele de date – toate consumă energie. Vom cere sistemului mai mult exact în momentul în care îi cerem să se transforme. De aceea industria nu-și mai poate permite să comunice doar când apare criza. Trebuie să explice investiția înainte să fi e numită „scumpire”, profi tul înainte să fi e transformat în „lăcomie”, vulnerabilitățile înainte ca ele să devină panică. Aici se aplică integral cadrul RED. În criza Dunării, mesajul bun nu era „nu există nicio problemă” – evident că exista una. Mesajul bun începe cu realitatea, spusă pe limba oamenilor, inclusiv partea grea; continuă recunoscând emoția, nu contrazicând-o; și se închide cu direcția: acestea sunt rezervele, acestea sunt interconectările care compensează, acestea sunt scenariile. Realitate, emoție, direcție – în această ordine. Pentru că încrederea nu se construiește spunând oamenilor că nu există furtună, ci arătându-le că există cineva la cârmă. România are nevoie de zeci de miliarde de euro de investiții energetice în anii următori. Pentru ele va trebui să câștige capital, aprobări, comunități și opinie publică. Așadar, alături de strategia de producție, de rețea și de investiții, industria energetică românească mai are nevoie de una: strategia cuvintelor. Pentru că în energie, înainte să aprinzi becul, trebuie uneori să aprinzi lumina în mintea oamenilor. Și poate că aceasta este întrebarea corectă pentru întreaga industrie, de la CEO până la purtătorul de cuvânt: aprindem lumina? Sau lăsăm populismul să aștearnă bezna minții.

 

 

_____________________________________________

Articolul a apărut și în varianta tipărită a Energynomics Magazine, ediția Q3 2026.

Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.