Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Antal Lóránt: Legea prosumatorilor intră în vigoare, marchează o victorie pentru sutele de mii de mici producători

Antal Lóránt: Legea prosumatorilor intră în vigoare, marchează o victorie pentru sutele de mii de mici producători

    22 iulie 2026
    Electricitate
    Bogdan Tudorache

    Legea privind extinderea drepturilor prosumatorilor inițiată de senatorul UDMR Antal Lóránt a fost publicată în Monitorul Oficial și odată cu promulgarea ei, în cel mult 10 zile, intră în vigoare. Actul normativ aduce unele dintre cele mai importante modificări din ultimii ani pentru prosumatorii din România și oferă drepturi noi atât gospodăriilor, cât și persoanelor juridice.

    „Astăzi este o zi importantă pentru sutele de mii de prosumatori din România. După aproape trei ani de muncă, legea devine realitate și oferă drepturi concrete celor care au ales să investească în independența energetică”, a declarat senatorul Antal Lóránt, președinte al Comisei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat.

    Pentru prosumatorii cu instalații de până la 27 kW, legea introduce decontarea lunară a energiei în surplus livrate în rețea, în locul termenului actual de 24 de luni. Totodată, aceștia vor putea compensa surplusul de energie cu alte locuri de consum, indiferent de zona de distribuție, cu condiția să aibă același furnizor. În plus, sub condiția ca furnizorul să fie identic, sumele rezultate din compensare vor putea fi utilizate și pentru plata facturilor la gaze naturale.

    Prosumatorii cu instalații cuprinse între 27 și 200 kW beneficiază, de asemenea, de decontare lunară și vor putea utiliza surplusul de energie pentru compensarea consumului în alte locuri de consum, dacă acestea au același furnizor și același distribuitor.

    În cazul persoanelor juridice care dețin instalații cu o capacitate între 200 și 400 kW, legea introduce dreptul la regularizare financiară pentru energia livrată în rețea, aceasta urmând să fie remunerată la prețul mediu ponderat al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU).

    „Această lege răspunde unor probleme reale, semnalate de prosumatori de ani de zile. Am construit fiecare prevedere în urma dialogului cu cei direct implicați, astfel încât noile reguli să fie corecte, aplicabile și în beneficiul celor care produc energie”, a subliniat Antal Lóránt.

    Inițiativa a fost depusă în Parlament în anul 2023 și a parcurs un proces legislativ de aproape trei ani, trecând inclusiv printr-un proces de reexaminare. În această perioadă au avut loc consultări cu reprezentanții prosumatorilor, ai autorităților și ai sectorului energetic, iar textul legii a fost îmbunătățit succesiv pentru a răspunde nevoilor reale din domeniu.

    După adoptarea în Parlament, legea a trecut și testul constituționalității, Curtea Constituțională respingând obiecțiile formulate și confirmând constituționalitatea actului normativ. Ultima etapă este cea de astăzi, publicarea deciziei Curții în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 21 iulie 2026 și promulgarea în cel mult zece zile de către Președintele Statului.

    „Au existat momente în care mulți au spus că această lege nu va ajunge niciodată să producă efecte. Astăzi demonstrăm contrariul. Am mers până la capăt și am respectat angajamentul făcut față de prosumatori. Foarte probabil, odată cu această victorie, vor apărea mulți cei care vor încerca să-și revendice în nume propriu succesul acestui proiect, dar adevărații câștigătorii ai zilei de azi sunt cetățenii care produc energie și contribuie, prin propriile investiții, la consolidarea securității energetice a României”, a conchis Antal Lóránt.

     

    Articol distribuit cu susținerea Schneider Electric

    Despre Schneider Electric

    Schneider Electric creează impact prin maximizarea valorii energiei și resurselor, conectând progresul cu sustenabilitatea. Suntem un lider global în electrificare, automatizare și digitalizare, oferind soluții IoT bazate pe AI pentru industrii inteligente, infrastructură, centre de date și clădiri.

    Cu 150.000 de angajați în peste 100 de țări, promovăm diversitatea și inovarea. Schneider Electric România, cu 27 de ani de activitate și peste 300 de angajați, coordonează operațiuni în Armenia și Moldova și oferă suport în 17 limbi pentru 26 de țări prin Bucharest Hub.

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *