Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) propune o serie de modificări la Ordinul 53/2024 privind metodologia de alocare a capacității rețelei electrice pentru racordarea locurilor de producere a energiei electrice. Prin noul proiect de ordin, aflat în consultare publică, instituția introduce măsuri tranzitorii și clarificări care să prevină blocajele în procesul de racordare a proiectelor de peste 5 MW, până la aplicarea deplină a noii metodologii – programată pentru 1 ianuarie 2026.
Inițiativa vine în contextul solicitărilor formulate de Transelectrica, de asociațiile producătorilor de energie și de investitorii implicați în dezvoltarea capacităților regenerabile, care au atras atenția asupra riscului de întârzieri cauzate de suprapunerea între reglementările vechi și cele noi.
Pentru proiectele aflate deja în derulare, ANRE stabilește că cererile de racordare depuse înainte de 1 ianuarie 2026, pentru instalații cu puteri instalate de cel puțin 5 MW, rămân valabile, însă cele fără studii de soluție finalizate până la 31 decembrie 2025 vor intra sub incidența noii metodologii. În aceste cazuri, operatorii de rețea vor restitui costurile studiilor de soluție dacă acestea devin neaplicabile. În același timp, proiectele care nu obțin avizul tehnic de racordare (ATR) până la 31 martie 2026 vor fi supuse regulilor de alocare prin licitație, conform noii metodologii.
Pentru anul 2026, ANRE propune un calendar adaptat al etapelor administrative, oferind Transelectrica timpul necesar pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a studiului global de soluție. Noile termene sunt:
- 31 martie – publicarea capacităților disponibile ale rețele
- 30 aprilie – depunerea cererilor de alocare de capacitate;
- 11 mai – transmiterea cererilor de către operatorii de distribuție către OTS;
- 15 mai – definitivarea listei cererilor;
- 14 august – publicarea rezultatelor studiului global de soluție;
- 20 august – publicarea listei participanților și lansarea licitației.
ANRE precizează că aceste ajustări nu modifică principiile stabilite prin Metodologie, ci permit derularea procesului în condiții de legalitate, transparență și predictibilitate. În plus, ordinul introduce o clarificare importantă privind sfera de aplicare: metodologia se aplică exclusiv locurilor de producere și de stocare cu puteri instalate de cel puțin 5 MW, fiind excluse cererile care vizează consumul propriu.
Proiectul mai adaugă și o prelungire automată a termenelor care se împlinesc în zile nelucrătoare sau de sărbătoare legală, acestea urmând să se considere valabile până la prima zi lucrătoare.
Potrivit ANRE, modificările propuse au impact pozitiv asupra dezvoltatorilor, prin clarificarea etapelor de racordare, stabilirea unor termene realiste și evitarea blocajelor care ar fi putut afecta ritmul investițiilor în capacități noi de producere a energiei electrice.
Proiectul de ordin al ANRE este în consultare publică până pe 11 noiembrie.
