Acasă » Interes general » An–record la Bursa de Valori București, rulaj de 10 mld. lei, pentru prima dată după 2007

An–record la Bursa de Valori București, rulaj de 10 mld. lei, pentru prima dată după 2007

27 noiembrie 2013
Interes general
Bogdan Tudorache

Transferurile de ieri au dus rulajul Bursei de Valori București (BVB)  peste pragul de 10 miliarde lei pe segmentul acţiunilor, nivel atins pentru prima dată în ultimii şase ani. Rulajele au început să crească de la finalul lunii octombrie, susţinute de intrări de bani noi în piaţă odată cu listarea Romgaz (SNG), dar şi datorită investitorilor care caută randamente mai ridicate din plasamentele în acţiuni ca alternativă la scăderea dobânzilor acordate de bănci pentru depozite. Bani noi au intrat în piaţă şi prin oferta în care Fondul Proprietatea a răscumpărat 4,35% din propriile acţiuni, pentru 600 milioane lei (134,8 milioane euro).

Atenţia investitorilor s-a îndreptat încă de la început spre acţiunile de regulă lichide, prin acestea regăsindu-se titlurile Fondului Proprietatea, SIF-urile şi o parte dintre companiile din sectorul energetic (Romgaz, OMV Petrom, Transgaz, Transelectrica şi Nuclearelectrica).

Chiar dacă oferta Romgaz a reușit să atragă bani noi în piață pe conturile de retail, cred în continuare că volumele înregistrate pe cei mai importanți emitenți listaţi la BVB după capitalizarea bursieră (OMV Petrom, Romgaz şi Fondul Proprietatea) sunt realizate în cea mai mare proporție de instituţionalii români și străini. Interes există din partea investitoriilor de retail, acesta s-a văzut pe acţiunile OMV Petrom după vânzarea participației BERD, dar în continuare rulajele rămân modeste comparativ cele ale instituționaliilor,”spune Adrian Ormenişan, şeful Serviciului de intermediere din SSIF Broker (BRK).

În ultimele ședințe volume interesante au început să înregistreze SIF-urile, iar coroborat cu străpungerea pragurilor de rezistență pe unele dintre ele am putea vedea o continuare a creşterilor. Lichiditatea este mai ridicată pe blue-chipuri deoarece acestea se află în special în colimatorul instituționalilor, luând în considerare restricţiile unora de a nu face achiziții în afara pieței principale„, a declarat Ormenişan.

Rulajul mediu zilnic, sub cel din 2007

Incluzând şi ofertele publice derulate în acest an, la BVB au fost tranzacţionate acţiuni de 10,02 miliarde lei (2,269 miliarde euro), piaţa înregistrând cel ridicat rulaj după vârful din 2007, când transferurile au însumat 13,802 miliarde lei (4,152 miliarde euro), iar bursa a atins maxime istorice. Pragul de 10 miliarde de lei a fost depăşit marţi, deși Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 0,42%, într-o piaţă unde investitorii au fost mai activi la tranzacţionarea acţiunilor lichide- conform Mediafax.

Totuși, rulajul mediu zilnic al BVB în acest an este de 43,5 milioane lei (9,8 milioane euro), faţă de 55,2 milioane lei (16,6 milioane euro) în 2007.

Indicele general al Bursei, BET-C, a crescut în acest an cu 16,2%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni (exceptând SIF-urile), a urcat cu 20,3%.

Urmele corecţiilor dure din timpul crizei financiare încă se văd în cei doi indici, care sunt la mare distanţă de nivelurile de la finalul anului 2007, în timp ce indicii unor mari burse au revenit puternic şi în acest an chiar au atins noi maxime istorice. Raportat la nivelurile de la finalul anului 2007 indicele BET-C este cu peste 50% mai jos, iar indicele BET este pe minus cu 37%.

Întrucât nu mai sunt evenimente cu impact important asupra pieţelor cred că finalul de an va fi unul liniştit, iar potenţialul de creștere al pieței de capital românești ar putea fi unul important. Nu sunt însă la fel de optimist cu privire la primul trimestru a anului viitor, când evenimentele din SUA ar putea antrena o oarecare nervozitate în piețe„, a mai spus Ormenişan.

Romgaz și Fondul Proprietatea, cele mai lichide acțiuni

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,51%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,39% sub nivelul de luni.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,82%. Titlurile SIF-urilor au crescut cu 0,39% – 2,24%, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,19%.

Fluctuaţii reduse au consemnat şi cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK. Indicele BET-XT a stagnat, iar BET-BK a crescut cu 0,2%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Operaţiuni de peste 1 milion de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 11 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Transferurile cu titlurile lichide au dus rulajul pieţei la 61,9 milioane lei (13,9 milioane euro), sumă uşor peste cea de luni, de 61,4 milioane lei (13,8 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea şi titlurile Romgaz au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 23,1 milioane lei (inclusiv două deal-uri în sumă de 4 milioane lei) şi, respectiv, 14,2 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat, astfel, 60% din lichiditatea pieţei.

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,19%, la 0,8085 lei, însă au rămas uşor sub recordul atins săptămâna trecută, când unele transferuri au fost realizate la 0,817 lei/acţiune.

Romgaz revine peste pragul de 35 de lei pe titlu

Acţiunile Romgaz au crescut cu aproape 1%, la 35,1 lei, şi s-au apropiat uşor de preţul maxim atins în ziua listării, de 35,95 lei.

Pe piaţa de la Londra, cotaţia certificatelor de depozit Romgaz a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%, la 10,72 dolari (35,16 lei). La Londra au fost tranzacţionate 105.987 de certificate de depozit (GDR), pentru de 1,1 milioane dolari (3,7 milioane lei), iar la bursa de la Bucureşti au fost rulate 405.951 acţiuni. Fiecărui GDR îi corespunde o acţiune Romgaz.

Rulaje de peste 1 milion de lei au înregistrat şi acţiunile Băncii Transilvania (4,2 milioane lei), OMV Petrom (3,7 milioane lei), Impact (3,1 milioane lei, inclusiv 6 deal-uri cu 4,8% din titluri – 2,9 milioane lei), SIF Banat-Crişana (2,7 milioane lei, din care un deal de 690.000 de lei), SIF Transilvania (2,3 milioane lei), SIF Oltenia (1,6 milioane lei), BRD (1,3 milioane lei), Transgaz (1,2 milioane lei), Nuclearelectrica (1,1 milioane lei).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 828.000 de lei, cu mult sub rulajul de luni, de 34 milioane lei (7,6 milioane euro). Lichiditatea de luni a fost asigurată aproape în totalitate de tranzacţii cu aproape 17% din acţiunile Ductil Buzău (DUCL), de 33,5 milioane lei (7,5 milioane euro).

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Londra erau în scădere cu până la 0,5%, iar piaţa de la Frankfurt era în stagnare.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *