Acasă » Interes general » AHK România demarează la Buzău un proiect de referință pentru dezvoltarea orașelor din România

AHK România demarează la Buzău un proiect de referință pentru dezvoltarea orașelor din România

16 februarie 2021
Interes general
energynomics

Săptămâna trecută a debutat la Buzău proiectul „Smart – Green – Circular Buzău“, a anunțat AHK România.

În cadrul unei conferințe online, partenerii – Primăria Municipiului Buzău, AHK România și Goduni International – au definit obiectivele și planul de acțiune pentru implementarea cu succes a unui concept durabil și reaplicabil de dezvoltare a orașului.

La conferință a participat și Excelența Sa, Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, care a salutat inițiativa.

Cele trei instituții partenere colaborează în cadrul acestui proiect de amploare care va reprezenta un exemplu de urmat pentru orice oraș european. Obiectul proiectului este reprezentat de un model conceptual de dezvoltare municipală ecologică, inteligentă și circulară, care prevede o interconectare a principalelor sisteme de alimentare și salubrizare prin intermediul unor soluții tehnologice inovative. Astfel, municipiul Buzău va face pași importanți pentru a deveni verde, smart și circular, o strategie a municipiului în această direcție existând deja de câțiva ani.

Proiectul va asigura fezabilitatea tehnică și financiară, siguranța achiziției de tehnologie precum și implementarea continuă și sustenabilă.

”Activitățile pregătitoare derulate de o manieră convingătoare de administrația municipală din Buzău și de echipa de proiect Goduni – AHK România precum și abordarea inovatoare și sustenabilă a modelului, focalizată clar pe interconectare și integrarea sistemelor de utilități-deșeuri, energie, apă, au convins Ministerul Federal al Mediului, Protecției Naturii și Siguranței Reactoarelor Nucleare (BMU) care a aprobat finanțarea și susținerea acestui proiect dintr-un număr impresionant de peste 300 de proiecte internaționale depuse”, au mai spus oficialii AHK.

Prima fază a proiectului, cartografierea situației existente la nivel local, se va derula timp de un an și va fi finanțată prin intermediul inițiativei de export a Ministerului Federal – „Tehnologii de Mediu” EXI.

În vederea finanțării măsurilor și instalațiilor necesare în următoarea fază de proiect se va concepe un mix de finanțare din fonduri naționale, locale și ale Uniunii Europene.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *