Acasă » Interes general » AFEER: Furnizorii au de primit de la stat luna martie, încă nu s-a intrat pe OUG 27

AFEER: Furnizorii au de primit de la stat luna martie, încă nu s-a intrat pe OUG 27

24 august 2022
Interes general
Bogdan Tudorache

Mare parte din furnizori au încasat primele luni de decontare din partea statului și au ajuns cu decontarea în luna martie – acum, aproape de 1 septembrie, însă urmează perioada de creștere a schemei și a prețurilor, care pornește cu luna aprilie, spun oficiali ai asociației furnizorilor, AFEER.

”Pe OUG 118, după lungi discuții, majoritatea companiilor sunt în proces de decontare – unii la ianuarie, alții la februarie, alții la martie…Bineînțeles, fiecare companie e cu specificul ei, există și un membru care încă mai oferă autorităților informații și clarificări despre noiembrie 2021 – ceea ce mi se pare un pic cam mult – e vorba de un furnizor mic- dar, hai să zicem că suntem pe făgașul cel bun, cu întârzierile de rigoare. Decontăm luna martie, deși suntem în aproape în 1 septembrie…În privința regularizării – merită spus că aici sunt puncte de vedere divergente în privința modului de regularizare a perioadei noiembrie-martie, cel mai mare semn de întrebare e legat de costurile cu echilibrarea, care, conform unor note, se aplică, conform altora, nu…Platforma e cea care oferă informația, și, la ora actuală, se pare că nu putem încărca costurile cu echilibrarea”, spune un membru AFEER.

”În privința OUG 27 deocamdată nu s-a decontat nimic. S-a început strângerea de date. Multe din companii au încărcate datele, iar problemele și la OUG 27 țin de clarificări – unele au fost oferite de autoritățile competente, altele, le mai așteptă, din păcate, la milioane de consumatori, e imposibil să nu existe și cazuri sau întrebări specifice între o parte sau alta”, a adăugat el.

Cazurile neeligibile sunt minore.

”Având în vedere că OUG 27 a fost puțin mai clar decât OUG 118, sperăm ca timpul de decontare – știți că la OUG 118 prima decontare s-a făcut la șapte luni de la începerea schemei, acum suntem la patru luni de la începerea schemei cu OUG 27, sperăm să se reducă acea perioadă – care, oficial, e de 45 de zile…”a completat președintele AFEER, Lurențiu Urluescu.

Statul are de încasat, doar de la patru companii energetice, 44 de miliarde de lei

Schema de compensare și plafonare ar costa statul român circa 40 de miliarde de lei anual, însă acești bani pot fi acoperiți ușor din sumele colectate din piață.

”Se vorbește de încă o rectificare în noiembrie. Sperăm ca autoritățile să aibă până atunci o idee mai clară asupra a ce este nevoie. Există o discrepanță între necesarul de decontare și rectificarea bugetară. Am făcut un calcul – știți că ANRE a publicat rapoartele de monitorizare lunară, și din informațiile, rapoartele ANRE și a ceea ce s-a mai vehiculat prin presă despre colectarea de către stat (a unor sume la buget), am înțeles că statul a decontat 4,5 miliarde de lei prin OUG 118, și acum pregătește un buget de vreo 5 miliarde de lei – o parte la Ministerul Muncii, o alta la Ministerul Energiei. În trimestrul 1 statul a colectat, de la firmele de energie, circa 11 miliarde de lei, din care, din TVA adițional – datorită lărgirii bazei de aplicare a TVA, aproape 3 miliarde (1 miliard pe energie electrică și 2 miliarde pe gaze). Din supraimpozitarea jucătorilor, am găsit prin presă doar câțiva producători de stat – și asta ar duce undeva la 3 miliarde lei. Din dividendele aferente profiturilor producătorilor – 2,6 miliarde lei. Așadar, undeva la 11 miliarde de lei colectate doar pe primul trimestru. Dacă facem o regulă de trei simplă – sunt 44 de miliarde de lei pe an. Dar s-ar putea să fie mai mult decât atât, pentru că între timp prețurile pe PZU față de primul trimestru au crescut”, a mai spus Urluescu.

Cu siguranță vor exista mai multe fonduri atrase, întrucât calculul de mai sus a fost efectuat doar pentru patru companii, la capitolul supraimpozitare și dividende – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Petrom și Romgaz.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *