Acasă » Electricitate » Distribuţie » ACUE: Distribuitorii de energie au depășit cu peste 2 miliarde de lei obligaţiile de investiții

ACUE: Distribuitorii de energie au depășit cu peste 2 miliarde de lei obligaţiile de investiții

22 aprilie 2015
Distribuţie
energynomics

Federaţia Patronală a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) susține că distribuitorii de electricitate și gaze au investit aproape 6 miliarde de lei, cu 2,1 miliarde de lei mai mult decât erau obligați prin contractele de privatizare și cere „să se pună punct” acuzațiilor privind nerespectarea obligațiilor.

„Aceasta este concluzia Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prezentată într-un raport transmis Departamentului pentru Relația cu Parlamentul”, arată ACUE într-un comunicat.

Astfel, în domeniul electricității, investițiile cumulate realizate în primii cinci ani de la privatizare au fost de peste 4,11 miliarde de lei, față de 2,61 miliarde de lei cât ar fi trebuit să fie investite conform obligațiilor contractuale. În domeniul gazelor, au fost realizate investiții de 1,87 miliarde de lei, față de cele 1,29 miliarde de lei care erau cerute.

Din ACUE fac parte E.ON România, GDF Suez Energy România, Distrigaz Sud Rețele, ENEL România, CEZ România, Electrica SA, Electrica Furnizare, CONGAZ, WIEE, WIROM GAS, GAZ EST. Multe dintre aceste companii au intrat pe piața românească de electricitate sau gaze naturale în urma unor privatizări ale unor societăți deținute de statul român.

„Această recunoaștere oficială a eforturilor investiționale susținute realizate de către companiile din sectorul distribuției de energie și gaze ar trebui să pună punct acuzațiilor vehiculate în ultimii ani potrivit cărora operatorii din domeniu nu și-ar fi respectat obligațiile asumate pentru perioada post-privatizare”, potrivit ACUE.

Anul trecut, un vicepreședinte al ANRE afirma că Autoritatea este „extrem de preocupată” de modul în care distribuitorii de energie respectă reglementările întrucât a primit din ce în ce mai multe sesizări de „comportamente abuzive”. El a adăugat că ANRE vrea ca preţul energiei distribuite să fie unul „corect”, stabilit pe baze corecte şi justificate.

Investițiile în rețele derulate de distribuitorii și furnizorii de electricitate și gaze naturale sunt recunoscute în facturile plătite de consumatori de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.