Acasă » Electricitate » Acțiunile CEZ pierd teren, dar profitul ajustat rămâne stabil

Acțiunile CEZ pierd teren, dar profitul ajustat rămâne stabil

12 august 2016
Electricitate
energynomics

Acțiunile CEZ AS au scăzut cel mai mult în șase săptămâni după ce profitul din al doilea trimestru a ratat toate estimările analiștilor și compania și-a redus estimările anuale de profit pe fondul întreruperilor prelungite ale unor reactoare.

Investitorii au vândut titlurile celui mai mare producător ceh de electricitate, întrucât acesta a declarat un venit net mai mic cu 51 la sută față de anul precedent, din cauza prețurilor scăzute ale electricității și scăderea contabilă a unor active din România.

Compania a tăiat proiecția sa pentru profitul pe 2016 înainte de dobânzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) la 58 de miliarde de coroane (2,4 miliarde de dolari), de la 60 de miliarde de coroane, în același timp păstrând previziunile sale pentru profitul ajustat, baza de plată a dividendelor, la 18 miliarde de coroane.

„Cifrele raportate au fost mai mici decât estimările noastre și ale pieței pe tot bilanțul,” spune analistul Erste Group Bank AG, Petr Bartek, citat de Bloomberg. „Cu toate acestea, perspectivele pentru dividende sunt neschimbate, iar orientarea profitului net ajustat a fost confirmată.”

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *