Acasă » Electricitate » ABB anunță că Microsoft s-a alăturat Mișcării sale pentru Eficiența Energetică

ABB anunță că Microsoft s-a alăturat Mișcării sale pentru Eficiența Energetică

4 iulie 2022
Electricitate
energynomics

ABB a anunțat că Microsoft s-a alăturat Mișcării sale pentru Eficiența Energetică. Lansată în luna martie 2021 de către ABB, #energyefficiencymovement reprezintă o inițiativă care implică mai multe părți interesate și care conduce la creșterea gradului de conștientizare și stimularea acțiunilor de reducere a consumului de energie și a emisiilor de carbon în scopul combaterii schimbărilor climatice. Companiile sunt invitate să se alăture mișcării și să își ia un angajament public, astfel inspirându-i și pe alții pentru a lua astfel de măsuri. Microsoft reprezintă unul dintre cei mai mari parteneri corporativi care s-a alăturat inițiativei până în prezent.

Eficiența energetică reprezintă o urgență în creștere în întreaga industrie, deoarece companiile caută oportunități pentru decarbonare pe fondul creșterii costurilor cu energia și presiunii din partea clienților, angajaților și guvernelor de a face pași în direcția sustenabilității. Un sondaj recent comandat de ABB a arătat că eficiența energetică este în mod clar cea mai importantă temă pentru executivii din întreaga lume. Sondajul a arătat faptul că 89% dintre liderii din industrie chestionați vor crește investițiile în eficientizarea din punct de vedere energetic a operațiunilor lor în următorii cinci ani, 54% urmărind să atingă emisii nete zero în acel interval de timp.

„Cea mai verde energie este aceea pe care nu o folosim niciodată”, a declarat Tarak Mehta, Președinte, al Business-ului Motion, ABB. „Având în vedere că 45% din electricitatea mondială este utilizată pentru alimentarea motoarelor în clădiri și industrie, îmbunătățirea eficienței energetice reprezintă o strategie esențială pentru combaterea schimbărilor climatice. Soluțiile eficiente din punct de vedere energetic conectate digital sunt esențiale pentru accelerarea progresului și sunt încântat pentru că Microsoft și ABB fac front comun pentru a permite o mai mare eficiență energetică în operațiunile noastre și ale clienților noștri.”

„Microsoft se alătură Mișcării ABB pentru Eficiență Energetică pentru a ajuta la accelerarea progresului global în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon”, a declarat Elisabeth Brinton, Vicepreședinte Corporativ pentru Sustenabilitate, Microsoft. „Microsoft s-a angajat să reducă complet emisiile de Carbon până în 2030 și să utilizeze 100% energie electrică regenerabilă până în anul 2025, iar aceste obiective sunt bine aliniate atât cu obiectivele ABB, cât și cu cele ale Mișcării. Acest lucru va sprijini și mai mult actuala noastră colaborare pentru a ajuta clienții din sectoare precum producția, transportul și din orașe să ia decizii mai bune la scară și să genereze venituri semnificative prin eficiență.”

La rândul său, în anul 2021 ABB a redus emisiile de gaze cu efect de seră din cadrul operațiunilor sale cu aproximativ 28%. În cadrul strategiei sale de sustenabilitate 2030, ABB a afirmat că va atinge neutralitatea carbonului până la sfârșitul deceniului. Dincolo de propriile operațiuni, ABB s-a angajat, de asemenea, să își ajute clienții să își reducă emisiile anuale de CO 2 cu cel puțin 100 de megatone până în anul 2030, ceea ce echivalează cu scoaterea a 30 de milioane de mașini cu ardere de pe drumuri în fiecare an. Alături de parteneri precum Microsoft, Deutsche Post DHL Group și Alfa Laval, Mișcarea ABB pentru Eficiență Energetică reunește un ecosistem de lideri din industrie care au o viziune similară pentru accelerarea eforturilor în direcția decarbonării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *