România a obținut prețuri semnificativ mai scăzute față de plafonul stabilit de autorități în ura celei de-a treia licitații CfD pentru energie eoliană. În total, aproape 316 MW au fost declarați câștigători — peste obiectivul minim de 290 MW stabilit de Ministerul Energiei. Intervalul de preț rezultat, între 59,95 și 74,9 euro/MWh, indică un apetit crescut pentru proiecte bine structurate și o încredere vizibilă în viabilitatea economică a noilor capacități. Informațiile au fost publicate în premieră de www.e-nergia.ro.
Cel mai mic preț câștigător a fost atribuit proiectului dezvoltat de Naxxar Wind Energy Project Zenon, parte a unui grup german de investiții. Compania a obținut două tranșe identice de câte 64,8 MW din parcul eolian Tudor Vladimirescu, la 59,95 euro/MWh, respectiv 61,05 euro/MWh — un semn că acest proiect poate fi unul dintre reperele pieței pentru eficiența costurilor. Pe zona centrală a intervalului se poziționează Aukera Project Company Beta, cu 27,2 MW la Făurei și un preț de 67,12 euro/MWh, urmând traseul investițional trasat de AtlasInvest în regiune. OX2, deja un actor familiar în portofoliile CfD anterioare, revine cu două proiecte: Brăila Green Energy (12,4 MW la 69,86 euro/MWh) și South Wind (25,6 MW la 74,49 euro/MWh), consolidându-și unul dintre cele mai solide portofolii de generare din România, cu peste 1 GW însumat în circa 10 proiecte aflate în construcție sau în dezvoltare.
Tot în dreptul OX2 trebuie înscrise și cele două contracte în centrala eoliană cu stocare Fălciu — 21 MW la 69,88 euro/MWh și 14 MW la 72,92 euro/MWh — dezvoltate de Cristian Barbu prin Clever Power.
În categoria contractelor cu prețurile cele mai ridicate se înscriu proiectele A-Z Market Construction, cu 8 MW la Bordei Verde (74,74 euro/MWh), controlată de Qair International, și capacitatea de 78 MW a Traian Energy, care a obținut cel mai mare preț al rundei, 74,9 euro/MWh. Acesta este și cel mai mare proiect unic calificat în această etapă.
Rezultatele licitației confirmă succesul schemei de sprijin CfD – cererea investitorilor rămâne solidă, competiția s-a intensificat, iar prețurile au coborât. Portofoliul de proiecte este mai variat, de la parcuri eoliene tradiționale la configurații hibride cu stocare.
Pentru piață, semnalul este unul de continuitate, în condițiile în care peste 300 de MW sunt pe cale să devină realitate. În același timp, presiunea pe lanțurile de furnizori, pe accesul la rețea și obținerea de autorizații va continua să crească.
CITEȘTE ȘI România a selectat câștigătorii rundei a doua de licitații în schema de sprijin CfD pentru eolian și fotovoltaic (august 2025)
CITEȘTE ȘI CfD: Au fost atribuite contracte pentru mai mult de 1.500 MW (decembrie 2024)
