Acasă » Petrol și Gaze » Consumatorii români vor plăti începând de anul viitor pentru conducta BRUA

Consumatorii români vor plăti începând de anul viitor pentru conducta BRUA

21 iulie 2020
Import-Export
energynomics

Tarifele de transport al gazelor vor creşte anul viitor, după ce va fi dată în folosinţă conducta BRUA, deoarece nu există deocamdată cantităţi de gaze care să fie transportate prin acest gazoduct, a declarat, marţi, Maria Mânicuţă, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaze naturale în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

„Anul acesta va fi dată în folosinţă conducta BRUA. În condiţiile în care nu am rezolvat încă problema investiţiilor din Marea Neagră, personal mă gândesc ce vom transporta prin această conductă. Mai ales că în paralel se dezvoltă prin Bulgaria o nouă conductă către partea vestică”, a spus ea, într-o conferinţă de profil.

Maria Mânicuţă a precizat că Transgaz, compania are construieşte conducta BRUA, va începe de anul viitor să recupereze banii din tariful de transport al gazelor, prin urmare va creşte factura tuturor consumatorilor români.

„Ca atare, începând de anul viitor, în tarifele de transport al gazelor, Transgaz va începe să-şi recupereze investiţia, ceea ce va însemna o creştere a acestui tarif, în condiţiile în care nu vom avea un trafic de gaze. Sper să se găsească şi volume disponibile de gaze care să fie transportate prin această conductă, astfel încât povara acestei investiţii să nu fie doar a consumatorilor români, ci să existe şi companii care să transporte gaze”, a precizat directorul ANRE, citat de Agerpres.

Investiţia totală pentru realizarea conductei BRUA este de 480 de milioane de euro şi, potrivit oficialului ANRE, aceste costuri vor fi recuperate timp de 40 de ani.

„Sunt convinsă că până la urmă BRUA va fi utilizată, dar în viitorul foarte apropiat există un oarecare risc”, a adăugat Mânicuţă, prezentă la conferinţa Focus Energetic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *