Acasă » Petrol și Gaze » România ar putea deveni al treilea producător de gaze din Europa

România ar putea deveni al treilea producător de gaze din Europa

15 iunie 2018
Furnizare
energynomics

România ar putea deveni al treilea mare producător de gaze naturale din Europa, odată cu extracţia resurselor din Marea Neagră, a declarat, joi, Francois-Regis Mouton, director în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Producătorilor de Petrol şi Gaze, prezent la conferinţa anuală a Gas Infrastructure Europe, care are loc la Bucureşti.

“România ar putea deveni al treilea producător de gaze din Europa, în condiţiile în care potenţialul din Marea Neagră depăşeşte 200 de miliarde de metri cubi”, a afirmat Mouton, potrivit Agerpres.

În plus, aceste resurse ale României vor putea duce la diversificarea aprovizionării de gaze în sud-estul Europei. “Pentru aceasta, avem nevoie de interconexiuni, de liberalizarea pieţei şi de un cadru legal stabil”, a subliniat reprezentantul companiilor de petrol şi gaze.

El a amintit rezultatele unui studiu al Deloitte, publicat în luna mai, potrivit căruia investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 de miliarde de dolari şi un plus de 40 de miliarde de dolari la PIB-ul României, până în anul 2040. Tot în aceeaşi perioadă, aceste investiţii vor susţine anual, în medie, peste 30.000 de locuri de muncă.

Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 – 2040, conform raportului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *