Acasă » Petrol și Gaze » Prețul mic al petrolului crește volumele de carburanți comercializate

Prețul mic al petrolului crește volumele de carburanți comercializate

24 martie 2016
Consumatori
energynomics

Declinul prețului petrolului a revigorat cererea de carburant, care a dus la rândul său la creșterea cu 2% a volumului vânzărilor în România anul trecut, după ani de scădere, a spus Directorul General al companiei de distribuție de carburanți MOL România, Kinga Daradics, pentru News.ro.

Piețele regionale în care MOL este prezent cu afaceri au înregistrat creșterii medii ale cererii cu 5%, iar managerul din MOL România susține că prognozele pentru acest an arată „moderat optimiste”, mai scrie portalul amintit.

MOL ocupă locul patru în România în ceea ce privește extinderea rețelei de distribuție, cu o cotă de piață de 15%, după OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil. Grupul MOL deține aproape 200 de stații pe plan local. Anul trecut, MOL România a deschis șapte benzinării, iar pentru acest an grupul petrolier planifică inaugurarea altor 11.

”MOL România speră ca tendința de revenire să continue și în acest an, având în vedere ritmul de creștere economică, creșterea vânzărilor de vehicule noi atât pe segmentul turisme cât și pe cel de vehicule comerciale, cât și creșterea economică pe ansamblu”, a spus Kinga Daradics.

Scăderea prețului petrolului are și efecte negative, cu potențial de a anula orice câștiguri pe care le obțin consumatorii.

Unul dintre efecte privește securitatea energetică globală. Agenția Internațională pentru Energie (IEA), practic un grup de reprezentare al țărilor dezvoltate mari importatoare și consumatoare de petrol, atrage atenția că securitatea energetică globală este periclitată de reducerea masivă a investiţiilor în urma prăbuşirii cotaţiilor petrolului, amplificând riscul unor posibile şocuri în aprovizionarea cu ţiţei.

La nivel național, prețul mic al petrolului lovește în exporturile de mărfuri româneşti, care au scăzut la începutul acestui an în favoarea economiilor din regiune, a indicat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *