Acasă » Petrol și Gaze » UE are suficiente gaze naturale pentru la iarnă, se gândeşte la reformarea pieței

UE are suficiente gaze naturale pentru la iarnă, se gândeşte la reformarea pieței

6 octombrie 2021
Consumatori
energynomics

Statele membre ale Uniunii Europene au în depozite suficiente gaze naturale pentru a face faţă iernii, însă recenta creştere a preţurilor arată că este nevoie de o tranziţie rapidă la surse regenerabile şi să fie reformată piaţa gazelor din UE, a declarat miercuri comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, transmite Reuters.

„Gradul de umplere a depozitelor subterane este de peste 73% în Europa. Acest nivel este mai mic decât media din ultimii zece ani dar unul adecvat pentru a acoperi necesarul din sezonul de iarnă”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson în Parlamentul European, conform Agerpres.

Luând cuvântul la o dezbatere pe tema modului în care creşterea preţului gazelor afectează cei mai săraci cetăţeni europeni, modifică deciziile de investiţii ale companiilor şi riscă să încetinească revenirea economică, Kadri Simson a spus că până la finele acestui an va prezenta un plan de reformare a pieţei gazelor.

„Până la finele anului, voi propune o reformă a pieţei gazelor, şi în acest context voi revizui aspectele legate de stocare şi securitatea aprovizionării”, a spus comisarul european.

Una din ideile propuse de Spania, este ca UE să cumpere la comun gaze naturale pentru a profita de puterea sa ne negociere pentru o piaţă unică formată din 450 milioane de consumatori şi de asemenea să fie creată o rezervă strategică de gaze la nivelul UE.

Kadri Simson a spus că ideea achiziţiilor şi stocării comune de gaze este una care merită analizată. De asemenea, comisarul european a apreciat că deşi răspunsul pe termen lung la creşterea preţului gazelor naturale este creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, pe termen scurt guvernele UE ar putea oferi un sprijin ţintit pentru consumatori, plăţi directe către cei mai afectaţi de „sărăcia energetică”, reducerea taxelor pe energie şi modificarea structurii generale a sistemului fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *