Acasă » Electricitate » Italia: Facturile la electricitate vor creşte cu aproape 30% în următorul trimestru

Italia: Facturile la electricitate vor creşte cu aproape 30% în următorul trimestru

30 septembrie 2021
Distribuţie
energynomics

Preţurile electricităţii pentru gospodăriile din Italia vor creşte cu circa 29,8% în următorul trimestru iar cele ale gazelor cu 14,4%, din cauza „dinamicii extraordinare” a preţurilor materiilor prime, care se îndreaptă spre un nivel-record, a anunţat Autoritatea italiană de reglementare Arera, transmite Reuters.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor, conform Agerpres. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Într-un comunicat, Arera a informat că aşteptata creştere a fost calculată în urma măsurilor aprobate de Guvern, care săptămâna trecută a pus deoparte peste trei miliarde de euro pentru a limita creşterea facturilor la electricitate în ultimele trei luni din 2021.

Fără astfel de măsuri, familiile s-ar fi confruntat cu o creştere a preţurilor la electricitate şi gaze de 45% şi, respectiv, 30%.

„Intervenţia guvernamentală a atenuat efectele într-o fază delicată a redresării şi a protejat consumatorii fragili” dar sunt necesare mai multe măsuri pentru a reduce costurile structurale pentru energie, a apreciat şeful Arera, Stefano Besseghini.

Administraţia premierului Mario Draghi a cheltuit deja aproximativ 1,2 miliarde de euro (1,40 miliarde de dolari) în trimestrul doi din 2021 pentru a compensa creşterea preţurilor energiei şi va continua utilizând acelaşi mecanism, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Intervenţia a dus la reducerea creşterii preţului electricităţii la 9%, faţă de un avans de 20% înainte de intervenţia statului.

Italia este în mod special vulnerabilă deoarece este dependentă de importuri pentru acoperirea a 70% din necesarul său de energie, aproape 40% venind de la gazele naturale, conform datelor Ministerului pentru Tranziţia Ecologică. Ţara este al doilea mare importator de gaze naturale din Europa, după Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *