Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » E.ON dă în judecată Gazprom pentru revizuirea preţului gazelor

E.ON dă în judecată Gazprom pentru revizuirea preţului gazelor

9 iulie 2014
Consumatori
energynomics

Compania germană E.ON Global Commodities SE a dat în judecată concernul rus Gazprom, la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, solicitând revizuirea preţului gazelor la contractele pe termen lung, potrivit Korrespondent.net, citat de Rador.

Conform unei surse anonime din companie, începând cu anul 2012, între Gazprom şi E.ON funcţionează nişte acorduri „adiţionale”, care permit nemţilor să achiziţioneze gaz cu reduceri. În 2013, compania a primit 19,6 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, la un preţ de piaţă, însă, ulterior, preţul gazelor a crescut, iar Rusia refuză revizuirea actualului preţ, conform Bursa.

Acum, Gazprom refuză să ofere reduceri în conformitate cu acest acord, justificându-şi poziţia prin schimbările preţurilor care au avut loc pe piaţa gazelor. E.ON vinde o parte a gazului achiziţionat la reducere de la Gazprom companiei ruse Novatek, care, la rândul său, vinde acest gaz companiei germane EnBW. La data de 16 iunie, Gazprom a sistat livrările de gaze în Ucraina din cauză că aceasta din urmă nu şi-a plătit la timp datoriile la gaze consumate anterior.

Totodată, Moscova a dat în judecată compania ucraineană Naftohaz Ukraina la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. La rândul său, compania Naftohaz a dat în judecată Gazpromul, din cauza refuzului de a revizui actualul preţ la gazele naturale, care, în opinia Ucrainei, este mult prea ridicat.

Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, a decis, în mai, să aloce 55 miliarde de dolari în următorul deceniu pentru construirea gazoductului ce va lega Rusia de China şi pentru dezvoltarea de noi zăcăminte în Siberia de Est. Totodată, Gazprom va trebui să finanţeze de unul singur, în absenţa sprijinului Comisiei Europene şi a statelor membre aflate sub presiunea Bruxelles-ului, construcţia gazoductului South Stream, estimat la 22 miliarde de dolari.

În 2015, guvernul rus se aşteaptă ca Gazprom să plătească bugetului de stat dividende în valoare de 68,8 miliarde de ruble, cifră neschimbată faţă de prognoza anterioară. Această sumă echivalează cu o valoare de 7,6 ruble pe acţiune şi reprezintă o creştere de 5% faţă de nivelul dividendelor plătite în anul curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *