Acasă » Termo » Minerit » 800 de jurişti şi economişti ar putea fi concediaţi de la CE Oltenia

800 de jurişti şi economişti ar putea fi concediaţi de la CE Oltenia

18 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Aproximativ 800 de jurişti şi economişti de la Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) sunt obligaţi să se reconvertească profesional sau vor fi concediaţi, conform Digi 24. Până în 2015, din cei 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor rămâne aproximativ 15.000.

CE Oltenia va trece printr-un proces de restructurare înaintea privatizării, pe care guvernul o estimezaă să aibă loc până la jumătatea anului viitor. Surprinşi de propunere, juriştii şi economiştii se pregătesc să dea complexul energetic în judecată.

„Pentru cei care vor refuza posturile nu există o a treia cale decât de a li se desface contractul de muncă cu plățile compensatorii”, spune Aurel Medinţu, director al diviziei energie de la C.E.Oltenia. Circa 400 din cele 800 de persoane vizate au primit deja înştiinţări.

„Este inadmisibil să îi aduci unui salariat să semneze un act adițional fără să îi dai dispoziție. La noi se întâmplă exact invers pentru că, forțându-l să semneze actul adițional, omul implicat va semna și dispoziția”, spune liderul sindical Dumitru Pârvulescu.

Angajaţii spun că nu a fost clar felul în care au fost selectaţi cei care ar trebui să-şi schimbe postul. Sunt contrazişi însă de conducere.
„Selecția celor care au rămas pe funcțiile la care au pregătirea asta s-a făcut trecând prin mai multe filtre”, spune directorul Aurel Medințu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *