Acasă » Interes general » Mediu » 195 de state au ajuns la un consens privind tratatul global de mediu la Paris

195 de state au ajuns la un consens privind tratatul global de mediu la Paris

14 decembrie 2015
Interes general
energynomics

Reprezentanți din 195 de state au ajuns, la Paris, la un consens privind tratatul global de mediu care solicită fiecărei țări să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să acorde o importanță mai mare afacerilor care se ocupă cu introducerea tehnologiilor ecologice.

Pentru a intra în vigoare, acordul are nevoie să fie ratificat de 55 de state cu o pondere de minimum 55% în emisiile totale. După 2020 tratatul de la Kyoto nu va mai fi activ, și se va aplica prevederile acestui acord de la Paris, un tratat cu forță juridică, a cărui negociere și redactare a durat mai bine de 20 de ani.

În esență, acordul prevede limitarea încălzirii globale la cel mult 2 grade Celsius raportat la epoca pre-industrială. Intermediar, o țintă de 1,5 grade este acceptabilă, cu impact asupra depărtării de combustibilii fosili. Contribuțiile fiecărui stat vor fi pentru prima dată revizuite în 2023 și apoi la cicluri de cinci ani.

Potrivit acordului, țările dezvoltate își asumă o responsabilitate mai mare în privința diminuării emisiilor absolute, și vor coopera cu țările mai puțin dezvoltate pentru a le ajuta să-și atingă țintele.

Totuși, țărilor în curs de dezvoltare li s-au acordat puțin concesiuni, dar ajutorul financiar este una dintre ele. Contribuțiile financiare făcute de țările bogate către cele mai puțin norocoase se vor situa în jur de 100 miliarde de dolari în fiecare an până în 2020.

Un mecanism inedit a fost creat pentru protecția micilor state insulare vulnerabile, amenințate de dezastre naturale, care vor fi parțial compensate pentru pierderile lor în caz de catastrofe de către statele bogate.

Etichete:

Un comentariu la „195 de state au ajuns la un consens privind tratatul global de mediu la Paris”

  1. MEDIU.Succesul tratului global de mediu este remarcabil.Sunt interesante in perspectiva rezultatele ce se vor obtine pe fondul adancirii crizelor sconomice, a multiplicarii conflictelor armate, explozia demografica, defrisarea padurilor seculare, poluarea accentuata a mediului, lipsa unor instalatii eficiente de epurare in industrie si in mediul urban si de ce nu ,dezvoltarea unui sistem educational inca din scoala pentru respect la tot ce ne inconjoara. Este interesant, de monitorizat ca fondurile alocate sa aiba destinatia precisa de protectie si de investitii in apararea mediului, riscul de deturnare in alte directii este real.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *