Acasă » Interes general » 13 giganți din energie, industrie și transport au format ”Consiliul Hidrogenului”

13 giganți din energie, industrie și transport au format ”Consiliul Hidrogenului”

20 ianuarie 2017
Interes general
energynomics

Un grup de 13 giganți din sectoarele energie, industrie și transporturi au anunţat lansarea, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, a unei iniţiative globale intitulată Consiliul Hidrogenului, care îşi propune să promoveze soluţiile energetice pe bază de hidrogen, se arată într-un comunicat de presă al Alstom, unul dintre membrii noii entităţi.

Consiliul Hidrogenului, reunit pentru prima oară în această săptămână la Davos, este format din 13 directori generali şi preşedinţi ai unor companii din diferite sectoare industriale şi din sectorul energetic.

Astfel, companiile internaţionale implicate în noul proiect sunt: Air Liquide, Alstom, Anglo American, BMW Group, Daimler, Engie, Honda, Hyundai, Kawasaki, Royal Dutch Shell, The Linde Group, Total şi Toyota.

”Hidrogenul este o sursă de energie cu numeroase utilizări şi caracteristici favorabile, deoarece nu emite deloc CO2 când este utilizat ca sursa de energie curată sau combustibil curat şi poate juca un rol important în tranziţia la un sistem energetic curat, cu emisii reduse de carbon”, menționează comunicatul.

Consiliul Hidrogenului este condus de către doi copreşedinţi din ţări şi sectoare diferite, reprezentate de Air Liquide şi Toyota.

”Cu ocazia acestei lansări, membrii Consiliului Hidrogenului şi-au reafirmat intenţia de a-şi accelera investiţiile semnificative în dezvoltarea şi comercializarea din sectoarele hidrogenului şi pilelor de combustie. Totalul estimat al acestor investiţii se ridică, în prezent, la 1,4 miliarde de euro/an”, se mai menţionează în comunicat.

”Acordul de la Paris din 2015 pentru combaterea schimbării climatice reprezintă un pas important în direcţia cea bună, însă necesită acţiuni în mediul de afaceri pentru a transforma acest angajament în realitate. Apelul nostru către liderii mondiali este să ne angajăm în promovarea hidrogenului pentru a putea, împreună, să îndeplinim obiectivele climatice comune şi să susţinem mai puternic ecosistemul emergent bazat pe hidrogen”, susţine Benoît Potier, CEO al Air Liquide.

La rândul său, preşedintele Toyota, Takeshi Uchiyamada, este de părere că este nevoie de colaborarea din partea autorităţilor publice şi a entităţilor din industrie pentru promovarea tehnologiei bazate pe hidrogen şi a beneficiilor aduse pentru întreaga lume.

”Consiliul Hidrogenului va dovadi o atitudine de lider responsabil în promovarea tehnologiei bazate pe hidrogen şi a beneficiilor acesteia pentru întreaga lume. Va încerca să obţină colaborare, cooperare şi înţelegere din partea autorităţilor publice şi a entităţilor din industrie şi, cel mai important, din partea publicului […]. Consiliul Hidrogenului îşi propune să încurajeze activ această tranziţie”, subliniază Uchiyamada.

În Europa, sectorul transporturilor este în prezent al doilea mare producător de emisii.

La rândul său, șeful Alstom, Henri Poupart-Lafarge, consideră: „Transportul feroviar este cea mai curată şi mai sigură formă de transport în comun şi este necesar să devină şi mai ecologic. Tracţiunea pe bază de hidrogen reprezintă o revoluţie, deoarece produce zero emisii. Sunt mândru să fac parte din Consiliul Hidrogenului pentru a dezvolta şi mai mult această tehnologie care va schimba radical transporturile”.

Un raport denumit ‘How Hydrogen empowers the energy transition‘, comandat de Consiliul Hidrogenului, detaliază potenţialul hidrogenului în viitor şi conturează viziunea Consiliului şi acţiunile-cheie pe care le consideră fundamentale şi pe care factorii de decizie politică ar trebui să le implementeze pentru a valorifica pe deplin şi a creşte contribuţia hidrogenului la tranziţia energetică.

Membrii Consiliului Hidrogenului reprezintă împreună venituri totale de 1,07 mii de miliarde de euro şi 1,72 milioane de angajaţi în întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *