Acasă » Termo » Minerit » Used Truck Center – alternativa IVECO pentru orice industrie sau buget

Used Truck Center – alternativa IVECO pentru orice industrie sau buget

19 mai 2014
Electricitate
energynomics

Printr-o investiție de 500.000 de euro într-un nou centru amplasat în proximitatea Capitalei, Iveco și-a propus să fie mai aproape de clienții săi, cărora să le ofere o gamă completă de vehicule rulate, în stare foarte bună, cu livrare imediată, ca alternativă viabilă la achiziția unui vehicul nou.

La sfârșitul săptâmânii trecute, în localitatea Pantelimon, a avut loc inaugurarea oficială a noului centru Iveco pentru vehicule rulate, promovate și comercializate sub brandul Used Plus. Subsidiara din România a companiei a înregistrat venituri de 11 milioane de euro în 2013, noul punct de vânzare urmând a genera o creștere estimată la 15 milioane de euro în acest an.

Cu o suprafață construită de peste 300 metri pătrați care adăpostește birourile comerciale și un service pentru asistența vehiculelor, și cu o parcare anexă de 65.000 metri pătrați, centrul de vehicule uzate este situat strategic la intersecția dintre Europa Occidentală si Orientală, deservind ambele regiuni.

Deschiderea centrului de vehicule uzate subliniază importanța activității de second hand pentru lveco, un sector care are volume semnificative, de 12.000-15.000 de unități vândute în fiecare an, în Europa. Inaugurarea a fost, de asemenea, o oportunitate de a confirma rolul strategic jucat de România în cadrul Iveco și în ceea ce privește sectorul de vehicule comerciale noi. Iveco operează în țara noastră de peste 20 de ani și este prezent în teritoriu cu 11 puncte de vânzare și 12 puncte de service, gestionate direct sau prin antreprenori locali.

Parte a grupului CNH Industrial NV (lider mondial în bunuri de capital), Iveco proiectează, produce şi comercializează o gamă variată de vehicule comerciale din gama uşoară, medie şi grea, vehicule comerciale off-road, autobuze urbane şi interurbane, autocare şi vehicule pentru aplicaţii speciale cum sunt cele pentru incendii, destinate apărării cât şi protecţiei civile, ce se pretează foarte multor domenii din industrie și transport.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *