Transelectrica scade cu până la 19% tarifele reglementate

0

Transportatorul de energie electrică Transelectrica, controlat de stat, a anunţat că, începând de la 1 iulie, tariful mediu pentru serviciul de transport scade cu 9,8%, în timp ce tariful pentru serviciul de sistem va fi mai mic cu 14,5%, iar tariful de servicii de sistem tehnologice va scădea cu 18,9%.

Astfel, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind aprobarea noilor tarife, care au fost calculate “în conformitate cu metodologiile aplicabile”, arată un comunicat transmis joi Bursei de Valori Bucureşti, potrivit News.ro.

Noile tarife sunt valabile între 1 iulie 2017 şi 30 iunie 2018. Tariful de transport al energiei electrice scade cu 9,8%, până la 16,86 lei/MWh.

Compania explică scăderea prin corecţiile negative aplicate pentru compensarea diferenţelor între valorile prognozate utilizate în calculul tarifului în anii tarifari precedenţi şi valorile efective înregistrate.

Astfel, s-au aplicat corecţii finale pentru perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2016 şi corecţii preliminare pentru 1 iulie 2016 – 30 iunie 2017.

“Contribuţia corecţiilor ex-post la scăderea tarifului nou aprobat faţă de tariful aflat în vigoare este de -5,6%”, arată compania.

Un al doilea factor care a generat această scădere este cantitatea de energie electrică tarifabilă la extracţia din reţele, care a fost majorată de la 52 TWh la 54 TWh.

“Contribuţia modificării cantităţii tarifabile la scăderea tarifului nou aprobat faţă de tariful în vigoare este de -3,7%”, mai arată oficialii Transelectrica.

Tariful de servicii de sistem funcţionale va scădea totodată cu 14,5%, la 1,11 lei/MWh. Scăderea în acest caz a fost determinata de: corecţia ex-post negativă inclusă în noul tarif, care a fost mai mare faţă de corecţia negativă aplicată în tariful anului precedent, dar şi de prognoza anuală de costuri recunoscute în noul tarif aprobat, care este mai mică decât prognoza anuală de costuri inclusă în tariful anului în curs.

În plus, cantitatea de energie electrică tarifabilă la extracţia din reţele a fost majorată de la 52 TWh la 54 TWh. Tariful de servicii de sistem tehnologice va scădea cu 18,9%, ca urmare a corecţiei ex-post negativă inclusă în noul tarif aprobat, stabilită conform metodologiei aplicabile pentru compensarea parţială (în proporţie de 80%) a profitului estimat a se acumula până la 30 iunie 2017.

Share.

Lasă un comentariu