Acasă » Interes general » Sistemul EU ETS: România are la dispoziție miliarde de euro, până în 2030

Sistemul EU ETS: România are la dispoziție miliarde de euro, până în 2030

23 martie 2019
Cogenerare
Bogdan Tudorache

România va dispune de câteva miliarde de euro, prin intermediul sistemului de emisii de noxe european (EU ETS) pentru atingerea obiectivelor sale pentru 2030 și perspectivele unei economii decarbonizate total până în 2050, a declarat Andrei Marcu, director executiv, European Roundtable on Climate Change and Sustainable Transition (Ercst).

„Revizuirea sistemului ETS a fost încheiată în 2018 și au fost introduse noi mecanisme de finanțare”, a spus el, în timpul unei dezbateri.

Deși criteriile exacte privind finanțarea nu au fost stabilite încă, liderii industriei spun că unele dintre companiile lor au deja proiecte de prezentat. Primul termen limită pentru anumite proiecte va fi 30 iunie.

Oficiali ai Ministerului Energiei au declarat că pregătesc un studiu pentru a ajuta liderii industriei să afle cum să implementeze noile facilități, care va fi finalizat în luna septembrie. Deși studiul ar fi necesar mai devreme, experți din industrie au declarat pentru energynomics.ro că până la sfârșitul lunii iunie, UE va fi informată despre utilizarea în România a uneia dintre facilități și până la sfârșitul lunii septembrie despre o alta – deci studiul Ministerului nu trebuie neapărat finalizat înainte de luna septembrie.

Cert este că unele dintre liniile de finanțare oferă mai mult pentru un proiect, în timp ce altele limitează finanțarea la maximum 60%. Și că rolul Băncii Europene de Investiții (BEI) în gestionarea unor facilități va deveni primordial.

O altă noutate este că țările pot transfera fonduri către o nouă facilitate, Fondul de Modernizare, de la celelalte facilități dedicate.

Potrivit unui document consultat de către energynomics.ro, dacă valoarea unei alocări ETS este de 20 de euro (scenariul minim), România are la dispoziție până în 2030 aproximativ: 2,5 miliarde de euro prin intermediul Fondului pentru Solidaritate, altul cel puțin 1,87 miliarde de euro prin Derogarea de la articolul 10c, aproximativ 756 de milioane de euro de la cel mai important și cel mai nou instrument – Fondul de Modernizare (care poate primi bani și de la celelalte facilități), caz în care România ar putea primi până la 5,3 miliarde de euro și o sumă nespecificată dintr-un fond nou, și anume Fondul pentru Inovare.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *