Se întrevede reluarea ciclului de creștere în piața de gaze naturale (EBC, 29 aug)

0

Schimbările legislative care se prefigurează în sectorul gazelor naturale, respectiv renunțarea la prețurile reglementate, sunt salutate de industrie și creează premise pentru reluarea ciclului de creștere. Pentru revenirea la normalitate este însă nevoie de timp, iar costurile sunt mari, a subliniat Septimiu Stoica, Președintele Adunării Generale a Acționarilor a Bursei Române de Mărfuri – BRM, în cadrul evenimentului Energy Breakfast Club – Oil &Gas – E&P, Transport și Procesare – organizat de energynomics.ro. În același timp, reprezentantul Kawasaki pentru Europa de Sud-Est al constată o inexplicabilă amorțeală în sectorul privat.

Stoica, BRM – Renunțarea la OUG 114 înseamnă revenirea la normalitate, însă efectele se vor produce greu

Efectele OUG 114/2018 și ale celorlalte noutăți din cadrul de reglementare au fost perverse din perspectiva prețurilor, a volumelor tranzacționate și a comportamentului de piață al marilor jucători. La finalul anului trecut și începutul lui 2019, prin apariția OUG 114, activitatea BRM a fost dată peste cap.

”Între 2013 și 2015 am tranzacționat 6,65 TWh. În 2016 – 15,5 TWh, în 2017 și 2018 câte 70 TWh – aproape 70% din volumele de pe piețele de gaze din România. Ce s-a întâmplat din ianuarie până în mai? [Suntem] mult sub 1 TWh/lună. Abia în lunile iunie, iulie și august am depășit câțiva TWh: 3 TWh în iunie, 1 TWh în iulie și 4 TWh în august. Operatorii din piață încearcă să recupereze… Acum, cu schimbările care se prefigurează, respectiv renunțarea la prețurile reglementate, reintroduse în mod absolut șocant pe piața românească, sperăm ca lucrurile să se schimbe”, a spus Stoica.

Din păcate, ”în lumea economică, revenirile la normalitate nu se fac așa ușor ca ieșirile din normalitate”, explică Stoica, iar ”costurile sunt mult mai mari, recuperarea este lentă și nu revii exact în același punct”.

”Vestea bună este că se întrevede reluarea ciclului de creștere”, a adăugat el.  Citește ARTICOLUL COMPLET!

Kawasaki are încredere în dezvoltarea pieței românești

Kawasaki și-a deschis un nou birou în România la începutul anului trecut. Deși optimismul privind dezvoltarea pieței pe termen scurt e moderat, pe termen lung economia își va reveni. „În cadrul responsabilităților pe care le am la nivelul Europei de Sud-Est, încercăm să venim cu un suflu nou în România… Există în momentul de față fonduri investiționale disponibile – POIM 6.4 – însă sunt puțini investitori interesați (de proiecte în cogenerare). În sectorul privat există o amorțeală pe care nu o pot explica”, a declarat Cristian Athanasovici, Business Development Manager, Kawasaki Gas Turbine Europe.

”Kawasaki este o companie mare, care produce trenuri de mare viteză, nave de transport gaze naturale, motociclete, echipamente energetice și roboți. Este prezentă în Europa din 1975, iar din anul 2003 are propria producție de turbine cu gaze în Europa, la circa 20 de kilometri de aeroportul din Frankfurt, în Bad Homburg”, a precizat Athanasovici. ”Ne propunem să dezvoltăm piața cogenerării cu echipamente de înaltă calitate, înaltă eficiență și cu emisii poluante reduse”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CRISTIAN ATHANASOVICI

Gama de produse include turbine cu gaze cu capacități între 1,7 și 34 MWe, dar și motoare cu ardere internă de 5,2 și 7,8 MWe. Pe lângă acestea compania oferă servicii de inginerie, proiectare și instalare de centrale și service de lungă durată, a mai spus Athanasovici, prezentând echipamentele și serviciile companiei. Citește ARTICOLUL COMPLET!

Wauterickx, The Sniffers: Reducerea emisiilor de metan este o oportunitate în România

The Sniffers este un furnizor de servicii de mediu pentru segmentul de petrol și gaze. „Operăm la nivel mondial, concentrându-ne pe Upstream, Midstream și Downstream în sectorul de petrol și gaze. Ajutăm companiile să-și reducă emisiile toxice în atmosferă, să le menținem integritatea conductelor și le ajutăm să economisească energie”, a spus Bart Wauterickx, CEO al The Sniffers. Compania are un birou în București și unul la Ploiești, sub umbrela companiei-mamă, WTS Energy.

În România, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie – IEA, emisiile de metan atingeau 185 de mii de tone, adică 1,2% din volumul total produs la nivel global, în sectorul de petrol și gaze, explorare și producție. „În comparație cu alte țări, România nu stă prea bine, așa că există aici o numeroase oportunități.”

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI BART WAUTERICKX

Gazul convențional onshore este responsabil pentru cea mai mare a emisiilor de metan din România; urmează emisiile din sectorul de distribuție și operațiunile de exploatare onshore a petrolului – cele trei segmente fiind cei mai mari emitenți de metan. „Cea mai mare parte este reprezentată de metanul eliberat direct în atmosferă.”

IEA a inventariat mai multe tehnologii care pot reduce emisiile de metan, iar jumătate dintre acestea pot fi aplicate fără niciun cost net, dar pot reduce emisiile de metan cu 38%. Reprezentantul The Sniffers a prezentat un program de monitorizare și management dedicat metanului prin care companiile sunt sprijinite să raporteze cu exactitate nivelul emisiilor. Compania vine, de asemenea, cu soluții adaptate pentru reducerea acestor emisii. Citește ARTICOLUL COMPLET!

Energy Breakfast Club a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: BCR, Bursa Română de Mărfuri – BRM, Kawasaki Gas Turbine Europe Gmb, Ridgid – Emerson, The Sniffers.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 40 de persoane, reprezentanți ai unor organizații precum: Academia Română, Actemium, Ambasada Franței, AMS Alconex Metrology, Asprofos SA, Atlantis ProCons SRL, BCR, Bioterpena Sustem, Ambasada Bulgariei, Bursa Română de Mărfuri, COS TGV, cursdeguvernare.ro, ELCEN, Elux Rodit, Emerson, Energie F K, EnergoBit, Enpower, FPPG, Grup OMIR, ING, Jereh, Kawasaki, Mitsubishi Corporation, OMV Petrom, Organismul Național de Stanrdardizare – ASRO, Phoenix Contact, Premier Energy, The Sniffers, WTS Energy.

Participare

În 2019, energynomics.ro a programat cel puțin 6 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse sunt disponibile în pagina dedicată Energy Breakfast Club.

Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne puteți scrie la office at energynomics.ro pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Share.

Lasă un comentariu