Rompetrol Rafinare va reintra pe profit în acest an

0

Rompetrol Rafinare estimează o cifră de afaceri brută de 5 miliarde de dolari, un profit operațional EBITDA de 192 milioane de dolari și un profit net de 51,2 milioane de dolari, din activitățile de rafinare și de petrochimie de la cele două rafinării, Petromidia și Vega, potrivit bugetului pe anul 2019, care va fi supus aprobării acționarilor.

Cifra de afaceri este mai mică decât cea raportată pentru anul trecut, dar Rompetrol estimează o profitabilitate crescută a business-ului, în condițiile în care în 2018, indicatorul EBITDA a fost de 152 de milioane de dolari iar, net, compania a raportat pierdere, de 23 de milioane de dolari, conform e-nergia.ro.

În acest an, compania a bugetat vânzări de carburanți pe piața internă de 2,32 milioane de tone, în timp ce la export va livra 2,15 milioane de tone.

Share.

Lasă un comentariu