România pare să fi pierdut deja cursa pentru atragerea Volkswagen

0

România a avut cea mai bună ofertă de ţară pentru Volkswagen în competiţia pentru deschiderea unei fabrici, însă decizia s-a luat la alt nivel decât cel al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), a declarat secretarul de stat Paula Pîrvănescu.

“În aceşti peste doi ani de zile de mandat am făcut eforturi spre a aduce şi al treilea mare furnizor de automobile în ţară. În ultima săptămână a tot zburat o informaţie în presă privind venirea companiei Volkswagen în România. N-o să intru în discuţii, pentru că şi în momentul acesta suntem sub confidenţialitatea dosarului, dar vă pot spune că am început discuţiile din luna decembrie a anului trecut şi, în ceea ce priveşte dosarul de ţară, adică oferta noastră pe care le-am făcut-o lor, a fost cea mai bună, dar deciziiile nu se iau la InvestRomania, nu se ia decizia în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aceste decizii se iau la un alt nivel”, a afirmat Paula Pîrvănescu, citată de Agerpres.

Secretarul de stat în MMACA a susţinut că România este pregătită să primească un al treilea producător auto.

Share.

Lasă un comentariu