Acasă » Electricitate » Primii bani europeni pentru proiectele de interes comun ale Transelectrica

Primii bani europeni pentru proiectele de interes comun ale Transelectrica

4 mai 2018
Electricitate
energynomics

Transelectrica a încasat prima tranșă, în valoare de 2,2 milioane de euro, din finanțarea aprobată în luna ianuarie de Comisia Europeană pentru construirea liniei interne de înaltă tensiune Cernavodă-Stâlpu, aflată pe lista proiectelor de interes comun, anunță compania.

Valoarea totală a grantului aprobat de Comisia Europeană, prin Mecanismul de Interconectare a Europei, este de 27 de milioane de euro. Suma acoperă 50% din cheltuielile eligibile ale investiției, restul costurilor fiind asigurate din surse proprii ale Transelectrica. Termenul de finalizare a investiției este de 31 decembrie 2020.

Linia 400 kV dublu circuit Cernavodă-Stâlpu vizează consolidarea secțiunii transversale între coasta de vest a Mării Negre (estul României) și restul sistemului european, contribuind totodată la întărirea rețelei de transport al energiei electrice din România, la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea energiei eoliene din zona Dobrogei.

Noua linie de 400 kV va avea o lungime de circa 160 de kilometri, iar pentru punerea ei în funcțiune este necesară construirea stației 400 kV Stâlpu și extinderea stațiilor Cernavodă și Gura Ialomiței.

Traseul liniei proiectate va străbate teritoriul a trei județe: județul Constanța (6 km cu dublu circuit), județul Ialomița (94 km cu dublu circuit și 5 km cu simplu circuit) și județul Buzău (54 km cu dublu circuit), cu 22 unități administrativ teritoriale: Cernavodă, Seimeni, Stelnica, Bordușani, Făcăeni, Vlădeni, Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiței, Țăndărei, Valea Ciorii, Scânteia, Grivița, Miloșești, Padina, Pogoanele, Smeeni, Gherăseni, Costești, Stâlpu, Saligny, Fetești și Luciu.

Proiectul liniei Cernavodă – Stâlpu este unul dintre cele șase obiective de investiții majore derulate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, ca operator de transport și de sistem energie electrică din România, care se regăsesc pe lista a treia a proiectelor de interes comun (PCI) privind infrastructura energetică, adoptată în luna noiembrie a anului trecut de Comisia Europeană. Valoarea totală a celor șase investiții este de circa un miliard de lei, ele fiind incluse în clusterele „Black Sea Corridor” și „Mid Continental East Corridor”. Toate aceste proiecte contribuie la realizarea inelului național de 400kV, obiectiv inclus in programul de guvernare, care duce la o creștere a siguranței în funcționare a SEN și la realizarea unui regim economic de funcționare a RET.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *