Acasă » Petrol și Gaze » Oltchim cumpără gaze naturale de 7 mil. euro de la Romgaz

Oltchim cumpără gaze naturale de 7 mil. euro de la Romgaz

energynomics

Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă, a achiziționat printr-un contract în valoare de 33,15 milioane lei (circa 7,3 milioane euro) gaze de la Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, pentru perioada 1 iulie 2017- 30 iunie 2018, precizează un comunicat al Romgaz.

Plata se face în avans, cu factura de regularizare scadentă în 30 de zile de la data emiterii, penalităţile fiind de 0,10% pe zi din valoarea contractului, arată comunicatul transmis miercuri de Romgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB). De asemenea, cele două companii au mai încheiat un contract în valoare de 24.918 lei, în acelaşi scop, conform News.ro.

Oltchim a demarat în luna mai procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, după ce furnizorul de atunci, Arelco Power, a anunţat compania vâlceană că există posibilitatea să intre în faliment.

”Urmare a înştiinţării transmisă în data de 16 mai de furnizorul de gaze naturale, Arelco Power, privind posibilitatea ca, în data de 19 mai, societatea Arelco Power SRL să intre în faliment, având în vedere termenul foarte scurt comunicat de Arelco, Oltchim a urmat calea procedurală normală de corespondenţă reciprocă la acel moment şi strict în relatia comercială cu acesta solicitând, o perioadă rezonabilă de aproximativ două luni, în care să nu fie întreruptă furnizarea de gaze naturale”, informa Oltchim la acea dată, conform sursei citate.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *