Acasă » Electricitate » Noul plan de afaceri al Hidroelectrica va fi prezentat luna viitoare acționarilor

Noul plan de afaceri al Hidroelectrica va fi prezentat luna viitoare acționarilor

8 august 2018
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

Hidroelectrica pregătește un nou plan de afaceri care va fi prezentat acționarilor ”cel târziu în luna septembrie”, spune Bogdan Badea, președintele Directoratului companiei, în cadrul anunțării unor rezultate excepționale pentru primele șase luni.

Compania se află ”în grafic” cu implementarea noilor proceduri de guvernnanță corporativă, iar selecția noilor membri ai Consiliului de Supraveghere se află în plină desfășurare, consultantul proaspăt numit urmând să aplice pașii următori de selecție, a răspuns Badea unei întrebări energynomics.ro.

De asemenea, Badea a spus că noul plan de afaceri include o strategie de investiții inovativă, conform căreia Hidroelectrica s-ar putea extinde în domeniul energiei regenerabile, prin achiziția unor centrale eoliene sau solare. ”Ne-am gândit la maximum 2-300 MW pentru eolian și 100 MW pentru solar”, spune Badea, explicând însă că noua strategie va trebui aprobată mai întâi de acționariat.

Deocamdată, însă, compania se va axa pe investițiile clasice, în prima jumătate a acestui an ele cifrându-se la 85,5 milioane lei, din cele 224 milioane programate pentru acest an.

Hidroelectrica a anunțat ieri rezultate excepționale pentru prima jumătate a anului curent. Hidraulicitatea crescută a mărit veniturile companiei, stabilizând prețul energiei spre valori mai scăzute, de la 183 la 171 de lei per MWh în medie, pentru ultima perioadă.

Astfel, compania a încheiat primul semestru cu un profit net de 962 milioane lei, mai mare cu 34% față de perioada similară din 2017, în principal ca urmare a majorării cu 20% a producției de electricitate, la 9,345 TWh, iar profitul înainte de impozitare EBITDA a urcat cu 24.5% Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 17%, la 1,992 miliarde lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *