Nou PNIESC la finalul lunii: Se schimbă ținta pentru regenerabile, se accelerează procesul de renunțare la cărbune

0

Noul guvern are în plan modificarea țintei pentru regenerabile și accelerarea procesului de renunțare la cărbune, a declarat pentru energynomics.ro Alin Tănase, coordonator campanii, Greenpeace, în urma întâlnirii de astăzi de la sediul Ministerul Economiei și Energiei (MEEMA), care a avut loc la inițiativa Greenpeace și Bankwatch.

”Am vorbit în mare parte de PNIESC (n.r. Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice). Acum se lucrează la un nou draft, care va fi gata la finalul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. Noul draft va ține cont de o parte din recomandările Comisiei Europene. Ținta de regenerabile pentru 2030 va fi mai mare, probabil undeva în jurul a 30%, însă o valoare nu a fost specificată. Și energia pe cărbune va scădea în mix – deși nu a fost specificată o valoare. Și Strategia energetică va fi modificată, însă primează PNIESC”, a declarat Tănase pentru energynomics.ro.

”Noi am cerut eliminarea totală a cărbunelui până în 2030 – Nu cred că se va întâmpla asta, dar să așteptăm noul plan”, a mai spus Tănase.

Într-un comunicat al ministerului, Niculae Havrileț, Secretar de Stat în cadrul MEEMA, a declarat că guvernul ”va urmări țintele asumate privind înlocuirea capacităților de producere a energiei pe cărbune cu surse regenerabile”. Havrileț nu a putut fi contactat de energynomics.ro.

La inițiativa Greenpeace și Bankwatch, la sediul Departamentului pentru Energie a avut loc o întrevedere cu reprezentanții ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, marți dimineață (7 decembrie, 2020).

Obiectivele întâlnirii au fost facilitarea tranziției de la un sector energetic bazat pe cărbune către unul având ca bază energia curată, asigurarea respectării angajamentelor asumate de UE prin Acordul de la Paris și nu în ultimul rând, au fost discutate provocările întâmpinate în Valea Jiului și în Oltenia, regiuni direct afectate de procesul de decarbonare.

„Există dorință și bună credință din partea acestei echipe guvernamentale de a se implica în dialog constant cu societatea civilă atunci când punctăm elemente atât de importante precum energia curată. Suntem conștienți de importanța acesteia în dezvoltarea energetică și economică a țării astfel că ne asumăm respectarea direcțiilor trasate de Comisia Europeană și cele rezultate din Acordul de la Paris.

Există o hotărâre din partea ministerului de a se conforma la tot ce înseamnă obligații de mediu și de decarbonare și ne vom strădui să atingem țintele asumate privind înlocuirea capacităților de producere a energiei pe cărbune, cu surse regenerabile. Găsirea unor soluții pentru crearea unor alternative economice în regiunile afectate de tranziția spre o energie curată, este de asemenea, o prioritate.

Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice și Strategia Energetică vor fi armonizate și vor avea ca obiectiv decarbonarea. Pentru securitatea Sistemului Energetic Național continuă să rămână importantă păstrarea capacităților energetice pe cărbune pentru preîntâmpinarea unor situații critice, până la atingerea unui nivel confortabil al capacităților de interconectare”, a declarat Niculae Havrileț.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu