Ministrul Finanţelor: Revenirea în ”V” a economiei este o certitudine

0

Revenirea în ”V” a economiei este o certitudine şi toate datele oficiale de la Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat confirmă acest scenariu, susţine ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

“Am promis şi am livrat. Am spus că fac totul ca economia să aibă o revenire în ‘V’. Astăzi, nimeni nu mai neagă acest lucru. Toate datele oficiale, INS şi Eurostat, confirmă acest scenariu. Nu ne oprim aici. Aceasta este o lecţie clară şi usturătoare pentru mulţi. În perioada de criză am reuşit această performanţă pentru că am injectat lichiditate în economie de la Ministerul de Finanţe (după 7 luni 27,01 miliarde lei, 2,55% din PIB, au rămas în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 ) şi am crescut masiv investiţiile (record după 8 luni – 24,7 miliarde lei).

Totul a fost posibil pentru că noi, liberalii, am avut un plan credibil şi transparent de administrare a economiei. Am administrat cu prudenţă şi responsabilitate finanţele României în cea mai grea perioadă din ultima sută de ani”, a scris pe pagina sa de Facebook, Florin Cîţu, conform Agerpres.

Acesta a adăugat că, după 8 luni, în plină criză economică, cu o creştere a deficitului generată de cheltuieli legate de COVID-19 (6,6 miliarde lei cheltuieli directe) şi scăderea veniturilor bugetare, s-a reuşit performanţa de a scădea dobânzile pentru tot portofoliul cu 0,2 puncte procentuale.

“O economie de aproape 100 milioane euro. Vom face totul, ca şi până acum, ca economia României să fie cât mai puţin afectată de cea mai mare criză economică globală din ultima sută de ani”, a subliniat ministrul.

Share.

Lasă un comentariu