Acasă » Electricitate » Fostul director al Electrica, Ioan Folescu, renunță la mandatul din cadrul Transelectrica

Fostul director al Electrica, Ioan Folescu, renunță la mandatul din cadrul Transelectrica

9 ianuarie 2020
Distribuţie
energynomics

Bogdan Tudorache

Fostul director al Electrica, Ioan Folescu, cercetat penal pentru posibile prejudicii aduse companiei Electrica, a demisionat din directoratul Transelectrica, se arată într-un raport adresat Bursei de Valori București.

”Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica informează publicul investitor că, în conformitate cu cele înscrise în comunicarea înregistrată la nivelul Companiei în data de 08 ianuarie 2020, domnul Ioan Folescu renunță la mandatul încredințat de membru provizoriu al Directoratului Companiei începând cu data de 09 ianuarie 2020”, se arată în raport. Folescu preluase mandatul de la Transelectrica la mijlocul lunii trecute.

La mijlocul lunii noiembrie, Electrica a chemat în judecată o parte din foștii directori și administratori pentru recuperarea unui prejudiciu constatat de Curtea de Conturi de 235 de milioane de lei, plus dobânzi. Acțiunea a fost deschisă ”pentru atragerea răspunderii persoanelor care au ocupat funcțiile de administrator și respectiv de directori ai Electrica, pentru obligațiile neîndeplinite/îndeplinite necorespunzător, conform art. 155 din Legea nr. 31/1990, care au determinat înregistrarea prejudiciilor reținute de Curtea de Conturi a României (CCR), așa cum această acțiune a fost aprobată în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) Electrică din dată de 14 noiembrie 2019; precum și împotriva reprezentantului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în AGOA Electrica din dată de 10 decembrie 2008 și a emitentului mandatului de vot la respective AGOA, în vederea implementării măsurilor dispuse de CCR pentru remedierea abaterilor constatate la punctele 1-5 din Decizia CCR nr. 12/27 decembrie 2016, emisă că urmare a efectuării controlului cu privire la modul de administrare a patrimoniului Electrica pentru perioada 01 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014”, se arată în comunicatul remis Bursei de Valori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *