Dudău: Guvernanții trebuie să rezolve urgent situația exploatării gazelor de la Marea Neagră

0

Bogdan Tudorache

E important ca guvernanții, care vor fi ei, să rezolve situația zăcămintelor din Marea Neagră, pentru că nu e deloc clar ce se va întâmpla acolo, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group. ”O întârziere poate fi foarte periculoasă”, adaugă Dudău.

Descoperirile din Marea Neagră și potențialul geologic onshore de adâncime conferă țării noastre perspectiva de a dezvolta noi rezerve semnificative de gaze naturale, care este cel mai important tip de energie primară din economia românească. Dezvoltarea și producția acestor resurse necesită însă investiții de miliarde de euro. Pentru a atrage pe mai departe investiții de această dimensiune, România are nevoie de un mediu de reglementare coerent, predictibil și stabil, rezultat din consultarea aprofundată a părților interesate, a spus el. În mod deosebit, segmentul upstream necesită un cadru fiscal echitabil și competitiv, care să stimuleze investițiile.

Un alt factor decisiv pentru realizarea investițiilor în aceste noi zăcăminte este accesul producătorilor la piețele regionale de gaze naturale. ”În plus, trebuie să avem o piață funcțională a gazelor, și interconectările trebuie să devină funcționale. Abia după aceea putem vorbi despre un hub gazier”, afirmă Dudău.

Share.

Lasă un comentariu