Delgaz Grid (E.On) investește 215 mil. lei în rețeaua de distribuție

0

Delgaz Grid, compania de distribuţie a grupului E.On a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cereri de oferte pentru proiectare în valoare de 215 milioane de lei, aferente viitoarelor lucrări de modernizare a reţelei de distribuţie din judeţele Moldovei.

“Obiectivele Acordurilor Cadru/contractelor subsecvente îl reprezintă prestarea serviciilor de proiectare necesare lucrărilor de investiţii în instalaţile electrice de medie şi joasă tensiune din zona Moldovei (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), aparţinând Delgaz Grid SA, în funcție de planul de investiții al entităţii contractante”, arată compania, conform economica.net.

Contractele, cu o valoare totală estimată la 215 milioane de lei vor fi atribuite în urma unei “proceduri competitive cu negociere”.

Compania aşteaptă ofertele până la data de 15 aprilie.

Potrivit planurilor de investiţii ale operatorilor de distribuţie anunţate de ANRE pentru acest an, Delgaz Grid are programate investiţii minime de 148 de milioane de lei în reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Share.

Lasă un comentariu